Încăpea-te-ar costumul să te-ncapă!

241

Când mai merg pe la mondenităţi, trag cu geana ca să văd cum arată şi cum se comportă politicienii prezenţi pe-acolo. Îi „filez” curios mai ales pe cei pe care îi cunosc dinainte de a avea poziţiile de azi.

Foarte puţini dintre ei sunt neschimbaţi. Majoritatea s-a metamorfozat precum personajul lui Kafka, care s-a pomenit ditamai goanga. Destui dintre „oamenii noştri” s-au trezit, peste noapte, şefi. Puternici, grei, împovăraţi de propriul destin de excepţie. Și dintr-o dată, lumea li se arată mai mică, mai proastă, mai neimportantă. Iar ei, mici dumnezei.

Îi văd pe aceşti dumnezei „împachetaţi” în costume impecabile, prin care, unora, li se iveşte semnul indubitabil al prosperităţii: burta. Alții, mai atleți, „se trădează” la ceas. La scumpetea celui de la mână, nu la… punctualitate. Privesc absenţi, salută – când au chef – în vârful buzelor, sunt superiori, aroganţi, și-au agățat un rictus în colțul gurii, zâmbesc vag, ambiguu. Până mai ieri, erau ca nişte borcane cu miere, care dădeau pe dinafară și se scurgeau lipicioase; acu’, parcă-s umpluţi cu gogonele murate ce fermentează, fermentează, fermentează. Până ieri, erau modeşti și firești, azi sunt semeți și triumfători. Atât de triumfători, încât nici nu-și vor da seama când și cum partidul care le-a parcat scaunul sub cur a intrat în opoziţie. Ori s-a dizolvat în altul. Ori s-a dizolvat pur și simplu.

Şi uite aşa, importanţii de ieri redevin, brusc, muritori de rând, preocupaţi să şteargă rapid urmele infatuării şi să fie luaţi de băieţi buni. Încep să se comporte ca şi când nimic nu (li) s-ar fi întâmplat, ca şi cum, loviţi cu leuca în bibilică, ar fi rămas amnezici. Dacă aduci vorba despre perioada când au respirat „aer tare”, care îi umfla și îi urca sus, până-n tavanul birourilor, schimbă vorba. Se uită-n altă parte. Te invită să ciocnești un pahar și „să fim noi sănătoși”. Fiindcă printre puternicii zilei, care – evident – țin capul listei la mondenități, mai scapă și câte un „fost”, doi, trei. Azi, zâmbitor, săritor, disponibil, gata să intre în vorbă și să fie de acord cu toată lumea de acolo și cu fiecare în parte, poate îl observă un lider și îi întinde vreun deget, chiar și pe cel mai mic; sau e tăcut, retras într-un colț, mulțumit, în sinea lui, că n-a fost uitat definitiv. Încă.

Paradoxal e că senzaţia de lehamite care te încearcă, atât în cazul celor care nu-și mai încap în noile lor costume, cât și în celălalt, al desumflaților, nu te poate ţine prea mult. Şi parcă-ți vine să îi ajuţi să se reintegreze în societate…

 

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ