Încălzirea globală: acord istoric adoptat la Paris

87

Acord istoric, menit să diminueze încălzirea globală! Reprezentanţii a aproape 200 de state au convenit asupra măsurilor la Paris, la cea de a 21-a conferinţă ONU privind schimbările climatice.

Potrivit documentului, pericolul prezentat de încălzirea globală este mult mai mare decât s-a recunoscut anterior, iar semnatarii se angajează să-şi reducă emisiile poluante.

Iată câteva prevederi ale acestui acord istoric privind încălzirea globală:

– stoparea creşterii nivelului emisiilor gazelor cu efect de seră „cât mai curând posibil”, după 2050, emisiile poluante ar urma să ajungă la un nivel la care pădurile şi oceanele să le poată absorbi;
– primul ciclu începe în 2020: ţările dezvoltate vor trece la reducerea nivelul emisiilor, ţările în curs de dezvoltare vor încerca să-şi limiteze creşterea nivelului emisiilor;
– ţările bogate vor ajuta financiar ţările sărace pentru ca acestea să-şi reducă nivelul emisiilor, fondurile de mediu alocate se vor ridica la 100 de miliarde, anual, până în 2020;
– prezentarea de rapoarte cu privire la emisii şi la efortul pe care îl depun ţările pentru a le reduce sau limita încălzirea globală, se va face revizuirea progreselor înregistrate la fiecare cinci ani;
– recunoaşterea unor „pagube şi daune” cauzate de fenomene meteorologice extreme.

Acordul între 195 de state survine după 13 zile de negocieri.„Ceea ce era cândva de neconceput este de-acum de neoprit. Istoria îşi va aminti această zi. Acordul de la Paris pe tema modificării climatice este un succes monumental pentru planetă şi locuitorii ei”, a afirmat Ban Ki-moon, secretarul general al ONU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.