Încă mai este aur pe Arieş şi alte văi ale Apusenilor

136

„Casa căutătorilor de aur” din satul Stănija, comuna Buceş, se află sub directa coordonare a geologului Georgeta Dulgheru, urmaşa octogenarului Ioan Cătălina, cunoscut ca singurul explorator de aur aluvionar autorizat din ţară, cu permis unicat în România.

Geologul Georgeta Dulgheru, este preşedintele Asociaţiei „Casa căutătorilor de aur”, ce a obţinut permisul de exploatare a metalului preţios din albiile râurilor de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Elevii din Stănija au fost primii care au văzut cu propriii ochi cum firişoarele de aur ies la iveală din nisipul aluvionar şi strălucesc în şaitroc.
În ultima perioadă mulţi turişti din ţară şi străinătate s-au arătat interesaţi de un asemenea meşteşug , şi au venit să vadă cum se practică această meserie veche de mii de ani.

După obţinerea permisului de căutător de aur, Georgeta Dulgheru a realizat şi primul său eveniment, “Zilele Aurarului”, unde au participat copiii din Buceş. În plus, le-a fost oferită şi o lecţie de istoria mineritului, zona fiind renumită pentru vechi lucrări miniere. Geologul Georgeta Dulgheru a obţinut permisul de exploatare a aurului aluvionar pe persoană fizică, un caz unic în ţară.

Asociaţia „Casa căutătorilor de aur”, un proiect implementat din fonduri europene, a dus şi la construirea unei cabane în satul Stănija. Tatăl său, Ioan Cătălina i-a fost mereu alături în realizarea acestui vis, atât cu experienţa sa, cât şi cu donaţiile pe care le-a făcut, şi totul pentru atragerea turiştilor în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ