7.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Încă 123 de medicamente dispar din farmacii

Ieftinirea unor medicamente, cu 35 la sută, de la 1 iulie, zdruncină iar piaţa de profil. Importatorii şi producătorii spun că dispar încă 123 de medicamente, dar care sunt acestea rămâne un mister. Între timp, Casa de Asigurări de Sănătate spune că vrea să vadă dacă farmaciile recomandă sau nu cele mai ieftine produse.

Efectele scăderii forţate a preţurilor le ştiu, de peste jumătate de an, mai ales bolnavii cardiaci şi cei diagnosticaţi cu probleme neurologice sau cancer. Multe dintre medicamentele de care au nevoie nu se mai găsesc. De la 1 iulie, se va aplica altă ieftinire obligatorie, ceea ce probabil va adânci criza.

Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM: „Impactul adoptării acestei măsuri care urmează să fie implementată de la 1 iulie riscă să scoată din piaţă 123 de medicamente. În jur de 800 de mii de pacienţi riscă să fie afectaţi serios.”

Nicolae Fotin, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului: „Legat de cele 123 de molecule, am auzit lucrul acesta din martie și am solicitat de nenumărate ori aceste molecule. Nici până acum n-am primit răspuns.”

Cezar Irimia, Asociaţia Bolnavilor de Cancer: „În acest moment lipsesc 10-12 medicamente în patologia oncologică. Tratamente întrerupte la pacienţii cu cancer, ceea ce înseamnă recidivă sau chiar deces.”

Producătorii şi comercianţii de medicamente fac profit, mai ales, din produsele scumpe, care înseamnă 70% din piaţă. Cele ieftine nu prea sunt prescrise şi oricum nu pot asigura tot tratamentul necesar.

Şi totuşi, preşedintele interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate insistă că problema e la farmacii.

Radu Ţibichi, preşedintele CNAS: „Farmaciile au obligația de a informa pacientul cu privire la prețurile cele mai ieftine. De foarte multe ori acest lucru nu se întâmplă.”

Probleme sunt însă şi în spitale. Noul ministru al Sănătăţii spune că a discutat cu instituţiile din domeniu, pentru a găsi o soluţie.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „În săptămânile care urmează sper să avem progres absolut semnificativ… Nu-s primul ministru care se confrunta cu lipsa medicamentelor ieftine în spitale dar vreau să fiu ultimul.

Sursa: DIGI24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Citește și :