În vămi urmează o serie de pensionări și stagii de pregătire a resurselor… canine

65

Echipele canine din punctele vamale intră într-un program intens de eficientizare, care va dura până la finele lunii noiembrie. Astfel, câinii care au împlinit vârsta de pensionare se vor retrage din activitate, iar pentru noile echipe canine vor fi organizate stagii de învățare a tehnicilor de depistare a țigaretelor ilegale, drogurilor și banilor. Pentru echipele aflate deja în activitate, vor fi susținute sesiuni de recapitulare și perfecționare. Totodată, vor fi îmbunătățite metodele de control folosite la verificarea autoturismelor, camioanelor, autocarelor, containerelor, depozitelor şi încăperilor, sacilor poştali şi valizelor.

În punctele vamale din țară sunt active 43 de echipe canine mobile. Dintre acestea, 31 sunt antrenate să depisteze țigarete ilegale. Alte 10 au dublă specializare (droguri și produse din tutun). Două sunt specializate în detectarea drogurilor, cashului și țigaretelor.

În baza Protocolului cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), JTI a donat Vămii Române, începând din 2010, circa 40 de câini și echipamentele necesare (inclusiv pentru transport). Tot cu sprijinul JTI, începând din acest an, și autoritățile din Moldova și Serbia vor extinde folosirea echipelor canine în punctele vamale. Câinii care vor fi activi în punctele vamale din Serbia, vor fi instruiți în centrul de formare a echipelor canine din Giurgiu.

„În condițiile în care piața neagră a reînceput să crească după aproape un an de scăderi consecutive, numărul agenților vamali e insuficient, iar dotările tehnice și informatice precare, câinii rămân cel mai eficient mijloc de combatere a contrabandei cu țigarete. Câinii nu pot fi corupți, iar prezența lor în punctele vamale are impact și contribuie la prevenție”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

În perioada ianuarie-iulie 2017, câinii special instruiți au depistat circa 1,1 milioane țigarete ilegale și aproximativ 29 kilograme de tutun. Investiția în formarea echipelor canine este foarte redusă în raport cu valoarea capturilor și amenzilor. Aproape zilnic, câinii prezenți în punctele vamale reușesc să depisteze produse din tutun, în cadrul unor controale cu grad ridicat de dificultate. De exemplu, la începutul lunii iunie, câinele Max a depistat la Sculeni 1.171 pachete țigarete, într-un autocamion cu remorcă frigorifică. Țigaretele erau depozitate în peretele frontal al remorcii, în instalația de răcire. Captura a fost făcută de echipa canină fără nici un sprjin sau informație preliminară din partea Vămii sau a Poliției de Frontieră. La Porțile de Fier, câinele Sid, pensionat recent, a găsit 256 pachete ascunse în airbagul din bord al unei mașini. Locașul era prevăzut cu sistem de deschidere acționat electric. Același câine Sid, la punctul de trecere a frontierei Calafat, a depistat 4.560 pachete țigarete ilegale. Pachetele erau depozitate într-o ladă frigorifică, în dublura tavanului și erau acoperite cu cârnați!

„În spatele unui câine instruit stau ore întregi de antrenament, ceea ce presupune efort fizic susţinut. Lucrătorii vamali şi câinii lucrează zi de zi, opt ore. Antrenamentul unei echipe canine durează aproximativ trei luni. În fiecare an, echipele se întorc la Centru pentru o săptămână de exerciții de întreținere. Toţi lucrătorii vamali aflaţi în centrul de instruire de la Giurgiu se află acolo la cerere. Formarea unui câine se face prin joc, care stă la baza tuturor activităţilor zilnice. Drept urmare, lucrătorul vamal, indiferent de vârstă sau de experienţă, trebuie să se adapteze, să înveţe să se joace. Câinele are nevoie de suport şi încurajare permanentă ca să poată avea rezultate”, a declarat Alexandru Ioniță, șeful Centrului de Instruire Echipe Mobile din Giurgiu.

Conform ultimului studiu al companiei de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor a crescut în iulie la 16%, cu 0,9 p.p. mai mult decât în mai 2017, fiind prima creștere înregistrată după aproape un an de scăderi consecutive.

JTI a fost prima companie de tutun din România care a semnat, în 2005, un Protocol de colaborare în scopul combaterii comerțului ilicit cu țigarete, cu ANAF, Protocol reînnoit periodic. Programul de eficientizare a echipelor canine se derulează conform Protocolului încheiat între JTI și ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor. Acțiunile JTI pe plan intern sunt parte a politicii companiei la nivel global. În 2007, JTI a încheiat cu Comisia Europeană un Acord pentru combaterea comerțului ilicit, pe o perioadă de 15 ani, în valoare de 400 milioane dolari. Potrivit acestui document, în cazuri de confiscări mai mari de 50.000 de țigarete, compania producătoare plătește integral diferența de taxe dintre statul în care au fost confiscate și statul în care au fost fabricate. În cazul în care confiscările totalizează, într-un an, 90 milioane bucăți, diferența de taxe e plătită de patru ori.

LĂSAȚI UN MESAJ