În Top 10 la Cupa Mondială

100

Timișoara nu le-a purtat prea mult noroc scrimerilor tricolori la etapa de Cupă Mondială găzduită de sala Constantin Jude. Un loc 7 la echipe și un loc 9 la individual reprezintă rezultatele de top românilor în competiția întinsă pe durata a două zile.

Pentru al treilea an la rând, municipiul de pe Bega a găzduit o etapă din circuitul Cupei Mondiale la floretă junioare. Sportivii din 14 țări – Austria, Belarus, Egipt, Spania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Irlanda, Japonia, Polonia, România, Singapore, Slovacia și Ucraina – s-au prezentat la startul întrecerii. Scrimerii din Ungaria și Japonia și-au disputat întâietatea în cele două probe al concursului, întrecerea pe echipe și cea individuală.

România a fost reprezentată atât în concursul individual, cât și în cel pe echipe de sportive de la CSU Poli Timișoara. Ana Boldor s-a dovedit a fi sportiva numărul unu a delegației tricolore pentru că ea a reușit cea mai bună clasare. Floretista de la Poli s-a clasat pe locul 9 la individual după ce a fost eliminată în 16-imi de Aleksandra Frackowiak (Polonia), scor 14-15. Colegele sale de la lot s-au clasat mult mai jos: Teodora Sîrbu – locul 28, Rebeca Cândescu – locul 44, Laura Vîrga  – locul 46, Raluca Văcărașu – locul 50, Anca Săveanu – locul 56, Ioana Mistric  – locul 60, Andreea Gheorghe – locul 66, Raluca Drăghici – locul 71, Teodora Băloiu – locul 75.

Prodiumul probei individuale arată astfel: 1. Karin Miyawaki (Japonia), 2. Flora Pasztor (Ungaria), 3. Kata Kondricz (Ungaria) și Janka Toth (Ungaria).

În proba echipelor România s-a clasat a șaptea în alcătuirea: Ana Boldor (CSU Poli Timișoara), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Anca Săveanu (CSA Steaua), Raluca Văcărașu (CS Farul Constanța). Locul întâi a fost ocupat de Ungaria, care a dispus în finala mică de Polonia, scor 45-36. Pe locul trei s-a clasat Japonia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.