În parcarea blocului meu gândesc ca Mad Max. Aici, nu!

883

Locuiesc într-un bloc din apropierea Complexului studențesc pe o stradă scurtă ce se termină într-un fund de sac. În total, suntem vreo trei blocuri ce împărțim, cu greu, locurile de parcare din față. Înainte de 1989, accesul pe strada noastră era restricționat, ceea ce înseamnă că era permis doar locatarilor. Nu am prins acea perioadă fiindcă m-am mutat abia în 1984. Lumea e ciudată atunci când vine vorba despre parcarea mașinii. Unii respectă locul de la scara lor, alții nu. Am observat că unii dintre vecini se poartă cu automobilul lor de parcă ar transporta nitroglicerină. (Soluția aia ce explodează de îndată ce o agiți puțin mai nervos.) Așa că nici nu le trece prin minte să urce cu o parte a autovehiculului peste bordura din fața scării lor, unde e liber, și preferă să lase mașina în fața scării vecine, pe loc plat. Asta e. La vârsta lor, nu le mai poți face educație.

Dar problemele nu se opresc la asemenea mici și benigne sudălmi aruncate vecinilor de la scara cealaltă sau din blocurile apropiate. Nu. Problemele cele mai enervante ne vin din Complex. De acolo de unde ne trezim cu mașini de MH, CS, GJ, AR, HD abandonate cu zilele în fața scării sau pe stradă.  Unele, parcate cu grijă față de ceilalți, altele proptite în așa fel încât să ocupe cel puțin două locuri. Nici nu mai contează, zic eu.  Fiindcă singurul lucru ce contează, în fiecare seară când ajung acasă, e că nu am loc de parcare. Drept pentru care înjur cu pohtă toate județele periferice și, mai ales, nesimțirea celor își lasă mașina asemenea unei balegi. Unii dintre vecini le mai pun, pe parbriz, câte o coală A4 cu mesajele cuvenite. Alții le ridică ștergătoarele de parbriz. Și eu mai ridic câte un ștergător de parbriz. Și, evident, în acea clipă am fața desfigurată de ură. „La mă-ta să parchezi așa”, sună cele mai blânde urări. Sunt Mad Max-ul postapocaliptic ce luptă pe viață și pe moarte pentru un loc de parcare.  Ce ar putea să ucidă pentru locul lui de parcare.

Ei bine, aici lucrurile ar trebui să o ia în altă direcție decât în direcția urii pe care cred că și Dv. o resimțiți. Ce articol grozav ar fi ieșit dacă editorialul meu s-ar fi terminat în punctul acesta. Mii de timișoreni resimt aceste frustrări și nu numai că ar fi de acord cu asemenea atitudini, dar ar și exulta. Pe bună dreptate. Aș primi like-uri, mi s-ar răspândi articolul pe pagini de Facebook alături de comentarii de felul „bine le zice”.

Da, însă cel care scrie acum aceste rînduri nu mai este posesorul frustrat al unei mașini, ci jurnalist. Adică o persoană ale cărei opinii ajung în spațiul public. Or, în clipa în care ești creditat cu o asemenea aură, în mod implicit, automat ești „cenzurat” de ceva extrem de grav și profund: reponsabilitatea.

În numele acestei responsabilități, ar fi de așteptat să nu instigi la ură, să nu sperii lumea cu false alarme, să nu provoci, dezlegi o agresivitate gratuită. Și să nu cauți, cu orice preț, audiență.  Asta nu doar fiindcă ura față de Celălalt este cel mai facil buton de manipulare, ci, mai ales, fiindcă ești o ființă altfel. Mai bună.

P.S. După cum observați, nu dau soluții. Încerc doar să pun întrebări.

loading...

1 COMENTARIU

  1. Dar ăia de TM oare nu parcheza si ei ca balega ? Exista in Dacia o duduie posesoare de Mini Cooper care parcheza cum ii vine ei: ba pe doua locuri, ba cu o roata pe trotoar si alte 3 pe unde apuca, ba la unghi de 45 de grade, ba la jumatate de metru de la bordura – este pasarea maiastra a parcarilor laterale ! Si ca sa fiu in asentimentul lui Mad Max de Bloc, eu zic ca in acel TM de fapt se ascunde o persoana din cele 5 judete periferice. Am trait s-o vad (aud) si pe asta: mentalitatea centru-periferie la cineva care nu este din Bucuresti ! Excelent – keep up the good work 🙁

LĂSAȚI UN MESAJ