10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

În Blașcovici se joacă șah și fotbal de calitate, pe lângă distracție! (foto)

Dacă tot se apropie iarna și frigul, locuitorii din Blașovici au găsit de cuviință să-și ia rămas bun de la toamnă cu o sărbătoare a cartierului. Ocazia a fost prilejuită de apropierea de hramul bisericii din spatele depoului de cale ferată. Mica și cocheta biserică a fost durată cu eforturile bănești și fizice ale celor care stau în zonă. Lăcașul are un dublu hram, atât de ziua de Sfântul Gheorghe căt și cel al sființilor Mihail și Gavril din 8 noiembrie. Oricum, este cam ultima mare sărbătoare care permite distracția înaintea postului Crăciunului.

Spre deosebire de alte evenimente similare, din alte cartiere ale orașului, în Blașcovici manifestarea a fost implementată de profesorul Gheorghe Staiculescu, un obicei bun, devenit tradiție, de a implica tinerii și copii în evenimente sportive. În afara petrecerii, cu dans și voie bună, de nouă ediții se organizează aici diverse competiții.

Turneul de șah pentru copii este deja bine cunoscut. De acestă dată s-au înscris 21 de copii, care s-au înfruntat la școala de pe stada Aprodul Movilă. Sub atenta supraveghere a arbitrului Mihai Partenie dar și a observatorilor Ioan Tărângă și Adrian Semciuc ,bătălia pe tabla de șah a fost acerbă. A câștigat cel mai tânăr participant, de doar opt ani, Dominic Onica. Primele cinci locuri au primit premii constând în sume de bani. Dar toți copii s-au bucurat și de pachete cadou cu multe surprize.

La fotbal, au fost două competiții distincte. Sub supravegherea lui Nicolae Suciu, au fost meciuri tari ca de ligile superioare. La Cupa Cartierelor Timișoarei s-au înscris șase echipe care au dat totul pe teren.
Un clasament întocmit imediat pe loc a arătat cam așa:
-Locul 1 echipa Ronaț
-Locul doi Echipa Mehalei
-Iar pe locul trei, la egalitate Blașcovici și Fabric. Au fost premiați tinerii cu diplome și cupe.
Tot la fotbal s-au întrecut și echipele de copii, în cadrul așa numitei Cupe a Blașcoviciului. Cele patru echipe de copii au fost premiate, toate, cu diplome, cupe dar și pachetele cu surprize.

Pentru copii talentați la arte, se organizează de mai mult timp o inedită competiție de pictură pe sticlă. Cei mici sunt inițiați în artă de diaconul George Giurgiu, care păstorește acest cerc de pictură. Au fost înmânmate trei premii și trei mențiuni pentru cei mai harnici iconari pe sticlă.

De asemenea, pentru distracția celor tineri a fost încropit și un concurs de karaoke, pentru cei ce au lăsat inhibiția de-o parte și au urcat pe scenă.

La lăsarea serii, în ambele zile, scena a fost ocupată de muzicieni adevărați. În prima zi de tinerii de la ansamblul Timișul și de formația Pusta Banatului, care au aprins cheful de distracție. Solista Dolores Dogea a scos lumea la joc.

A doua seară a fost a muzicienilor seniori de la Timișul. De data asta au fost nume mari ale folclorului bănățean: Petrică Moise, Carmen Popovici , Camelia Minţescu, Maria Borţun Popescu, Ancuţa Fleşariu,Camelia Florea sau Cornel Brici.

Locuitorii din cartierul Blașcovici arată că știu să se distreze dar și mai meritoriu este că se gândesc și la tinerele generații, care se vor dezvolta armonios, prin sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Expoziția „Sit with me”, a studenților arhitecți de la Timișoara, la Milano Design Week 2024

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la...

Citește și :