15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Imagini scandaloase: cum omoară Primăria Timișoara puii de ciori. FOTO

Primăria Timișoara, dar și Universitatea de Agronomie sunt acuzate că au omorât pui de ciori apelând la o metodă de-a dreptul scandaloasă. Potrivit reprezentanților Asociației Pet Hope, în 9 și 10 aprilie, conducerea universității, deranjată de păsările din curtea instituției, a hotărât să scape cu orice preț de cuiburile ciorilor. Astfel, ar fi apelat la o metodă crudă și ilegală și a tăiat ramurile arborilor pe care se aflau cuiburile cu puii abia ieșiți din ouă.

Astfel, aproximativ 50 de cuiburi cu pui și-au găsit sfârșitul sub ochii studenților, care au făcut mai multe fotografii, imaginile stârnind un val de indignare pe rețelele de socializare.

Mai mult, în 12 aprilie, Primăria Timișoara a decis să apeleze la aceeași metodă pentru a scăpa de ciorile din parcul municipal, astfel că mai multe cuiburi de ciori au fost distruse, cu ajutorul pompierilor. De această dată însă, printre cei care au asistat la distrugerea cuiburilor s-a aflat și un timișorean, care a sunat la 112 și a raportat ilegalitatea, dar nimeni nu a intervenit.

Revoltate de cele întâmplate, mai multe asociații de protecția animalelor din Timișoara au depus sesizări la IPJ Timiș și la Garda de Mediu și condamnă „modalitatea barbară de extirpare a ciorilor” din oraș.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Mac Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :