Imagine înfiorătoare într-un oraș din vestul țării: cadavru uman descompus, pe apă

1070

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au scos, duminică, din apele râului Crişul Repede, trupul neînsufleţit al unui bărbat.

Alerta a dat-o un orădean care, în jurul orei 14.25, a sunat la 112, anunţând că a zărit trupul unei persoane pe suprafaţa râului, în zona străzii Digului din Oradea.

„La locul indicat au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, care, acţionând cu barca şi accesoriile specifice unor astfel de intervenţii, au adus trupul neînsufleţit al bărbatului la mal, identitatea acestuia urmând a fi stabilită de organele abilitate”, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Cadavrul era de mai mult timp în apă şi într-o stare destul de avansată de descompunere, scrie ebihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.