Iepurașul vine la Iulius Mall. Copiii pot câștiga un ou de ciocolată de 8,5 kg

291

Iulius Mall Timişoara le-a pregătit prichindeilor o surpriză în ton cu energia și curiozitatea lor. În așteptarea Iepurașului de Paște, cei mici au prilejul de a explora un labirint și de a desena propriile povești, pentru curajul și talentul lor fiind răsplătiți cu multă ciocolată.

Până vineri, 29 aprilie, ștrengarii sunt provocați să descopere „Labirintul Iepurașului”, la etajul Iulius Mall Timișoara, în zona Intersport. Curajoșii vor intra în labirint și, folosindu-se de ingeniozitate, vor căuta ouăle de Paște ascunse. Spre marea lor bucurie, joaca le va fi răsplătită cu delicii din ciocolată belgiană. Dincolo de caracterul ludic, „Labirintul Iepurașului” este o activitate care permite dezvoltarea spiritului de orientare și a perspicacității. Astfel, copiii de până la 11 ani dornici de un mod distractiv și, totodată, educativ de a petrece săptămâna „Şcoala Altfel” sunt așteptați în „Labirintul Iepuraşului”. Iepurașul va fi prezent pentru a-i premia pe copii de luni până vineri, în intervalul orar 16.00 – 19.00, iar sâmbătă și duminică, între orele 14.00 – 20.00.

Surprizele pentru năzdrăvani continuă la Iulius Mall! Cei mici pot participa la un concurs de desene, unde premiul cel mare este visul oricărui copil – un ou de ciocolată care cântărește 8,5 kg. La intrarea în „Labirintul Iepurașului”, fiecare copil primește un ou de hârtie, iar pe spatele acestuia va trebui să realizeze povestea Sărbătorilor Pascale, așa cum și-o imaginează el. Picturile vor fi admirate într-o expoziție inedită, iar câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți, pe 29 aprilie. Norocosul va putea împărți cu prietenii și familia oul gigant din ciocolată belgiană Leonidas.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.