Iarna se apropie, scoateţi anvelopele de iarnă! Poliţiştii sunt cu ochii pe şoferi

541

Ca în fiecare sezon rece, şoferii trebuie să ştie că au nevoie de anvelope speciale pentru a circula pe drumurile din ţară. Poliţiştii reamintesc că aceste cauciucuri de iarnă nu trebuie utilizate de la o anumită dată calendaristică, ci în funcţie de vreme şi de starea carosabilului. Astfe, dacă ninge sau este polei, conducătorii auto au obligaţia să îşi echipeze maşinile corespunzător.

Cum în unele regiuni din ţară, mai ales la munte, a început să ningă, poliţiştii au ieşit pe traseu şi sunt cu ochii pe şoferi. Cine este prins că circulă pe un drum cu polei sau zăpadă fără cauciucuri de iarnă riscă amenzi cuprinse între 1.125 şi 2.500 de lei.

„Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu cu 9 – 20 de puncte-amendă. În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație”, transmite Poliţia Română.

Pentru a uşura călătoriile şoferilor, poliţiştii vin şi cu câteva sfaturi utile.

„Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
Totodată, conducătorilor de autovehicule li se recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic. În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere cauzate de precipitaţii, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate”, le spun poliţiştii conducătorilor auto.

De asemenea, în cazul în care un drum este blocat din cauza unui şofer care nu este echipat corespunzător, el va fi tras la răspundere pentru ambuteiajul creat şi va plăti costul deblocării şoselei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.