Iarna-i grea, omătu-i mare, stau în casă… la răcoare! Criză de lemne de foc la Timişoara şi în Timiş!

2216

Gerul din ultima perioadă a cam terminat rezervele de lemne de foc ale multor gospodării din Timiş. Iar în mediul rural, mai ales, încă mai sunt multe gospodării în care încălzirea se face cu sobe sau cu centrale pe lemne.

Acestea însă sunt tot mai greu de găsit. Noua legislaţie în domeniul silvic a făcut pe mulţi întreprinzători în domeniu să renunţe de frica amenzilor. Iar Romsilva, pe de altă parte, a scos pe piaţă doar jumătate din cantitatea de anul trecut.

Toate acestea au dat apă la moară speculanţilor, care au crescut preţul lemnelor de foc foarte mult, acestea ajungând să se comercializeze cu 250 de lei metrul ster sau chiar mai mult.

Dar, după ce că sunt scumpe, nici nu se găsesc. Lemnele de foc mai erau comercializate şi de magazinele de bricolaj (Dedeman, Praktiker, Hornbach, Baumax), însă şi acolo, chiar dacă în toamnă erau pline depozitele, acum lipsesc cu desăvârşire.

O soluţie ar fi înlocuirea acestora cu brichete din rumeguş, comercializate tot de magazinele de bricolaj, însă nici acestea nu se mai găsesc. Reprezentanţii acestora spun că sunt probleme cu stocurile la furnizor. Din cauza crizei de lemne de foc, a crescut foarte mult cererea de astfel de brichete de rumeguş, iar furnizorii au depăşit deja de acum cu circa 50% planul de anul trecut.

Aşa că magazinele primesc ocazional câte un TIR (care conţine 22 de paleţi) cu astfel de brichete, iar marfa se epuizează în două ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.