13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

I s-a făcut rău pe drum spre DNA, unde a fost citat să dea declarații

Eveniment nefericit pentru Prinţul Paul, care a fost citat la DNA Brașov pentru a face declarații privind unele retrocedări ilegale a unor terenuri. Acesta nu a mai ajuns în fața anchetatorilor pentru că i s-a făcut rău pe drum și a  fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Acesta a acuzat dureri la inimă când a ajuns la spital, în urma investigaţiilor, medicii au decis să îl interneze pe prinţul Paul în Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Prinţesa Lia a declarat,  că soţului ei i s-a făcut rău în timp ce se îndreptau spre DNA Braşov. Aceasta a precizat că au oprit maşina cu care mergeau spre DNA Braşov la o benzinărie aflată aproape de Ploieşti, unde au întrebat un echipaj de poliţie cum pot ajung la un spital. De acolo au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, conform www.mediafax.ro.

 

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Nica și Fritz au uitat că s-au înjurat patru ani la rând! Acum sunt dispuși să negocieze o combinație electorală

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :