Hoţul de inele, prins de 8 martie!

422

Peste 30 de inele au fost furate dintr-o casă de amanet din Reşiţa de către un tânăr în vârstă de 23 de ani. Infracţiunea a fost comisă în urmă cu două săptămâni, dar abia acum a fost identificat autorul.

„În fapt, la data de 22 februarie a.c., în jurul orei 14.30, bănuitul s-ar fi deplasat la o casă de amanet din Reșița și i-ar fi cerut vânzătoarei să îi arate câteva inele pentru a se hotărî pe care să îl aleagă. Profitând de neatenția acesteia, bărbatul ar fi sustras o tavă pe care se aflau 33 de inele dintr-un material de culoare galbenă și ar fi fugit”, se arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

Cel în cauză a fost ridicat ieri de polițiști de pe raza orașului Oțelu Roșu, unde se ascundea la locuinţa prietenei sale. Bărbatul este cercetat pentru furt, iar poliţiştii au reuşit să recupereze doar jumătate din prejudiciul creat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.