10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Hidrologii în alertă, din nou avertizări de inundații în Banat

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până marţi seara, în bazine hidrografice din judeţele Mehedinţi, Gorj, Timiş, Caraş-Severin şi Dolj.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 12 martie, ora 23:00 – 13 martie, ora 18:00, Codul portocaliu de fenomene hidrologice extreme va fi în vigoare pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru – bazin superior şi afluenţi (judeţele Mehedinţi şi Gorj), Gilort – bazin superior (judeţul Gorj) şi Jiu – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Filiaşi (judeţul Gorj).

Pe de altă parte, o avertizare Cod galben de inundaţii va fi valabilă în intervalul 12 martie, ora 16:00 – 14 martie, ora 22:00, în bazinele hidrografice: Bega Veche, Bega – bazin superior (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna (judeţele Caraş Severin şi Timiş).

De asemenea, începând de luni seară, ora 21:00, şi până miercuri la ora 22:00, avertizarea Cod galben va fi valabilă pe râurile: afluenţii Mureşului aval confluenţă Arieş – amonte S.H. Săvârşin (judeţele Alba, Hunedoara şi Arad), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu, dar şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj) şi Olt – bazin superior şi mijlociu, precum şi afluenţi bazin inferior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :