Halucinant! Pentru ce este anchetat șeful de la Crimă Organizată Timișoara!

1557

Inspectoratul General al Poliţiei Române a demarat o anchetă internă, vineri, după ce şeful de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Mugur Poinar, s-a bătut cu un prieten într-un local, joi seara, ajungând la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse din poliţie, joi seara, Mugur Poinar, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, a mers într-un local aflat în zona stadionului “Dan Păltinişanu” din Timişoara, împreună cu un prieten, Vasile Sas, patronul unei firme de curierat.

La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între cei doi ar fi izbucnit un scandal. Vasile Sas l-a tăiat pe faţă cu un pahar spart pe Poinar, care a ripostat şi a folosit o sticlă pentru a-şi lovi prietenul peste mână.

În urma scandalului, comisarul-şef Mugur Poinar a ajuns la Spitalul Municipal Timişoara, pentru a primi îngrijiri medicale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat, vineri, că Inspectoratul General al Poliţiei Române a deschis o anchetă internă.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi, de asemenea, Inspectoratul General al Poliţiei Române a demarat o anchetă internă”, a afirmat Ancuţa Morariu.

LĂSAȚI UN MESAJ