Halucinant! O cantitate din ouăle contaminate a ajuns în Timiș!

248

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că în judeţul Timiş au fost descoperite, miercuri, o mie de kilograme de gălbenuş de ou lichid, provenit din Germania, contaminat cu insecticid Fipronil.

„Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil. Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre urmatoarea recomandare: <<Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate>>”, transmite ANSVSA.

ANSVSA desfăşoară controale în fermele avicole din ţară.

Până acum, opt ţări au fost afectate contaminarea ouălor cu insecticid.

Recent, Luxemburg a anunţat că au fost retrase mai multe loturi de ouă contaminate cu fipronil, un insecticid a cărui utilizare este interzisă în producţia de alimente, informează site-ul postului France 24.

Autorităţile din Luxemburg au anunţat că au informat Comisia Europeană în legătură cu această situaţie, adăugând că „ouă contaminate au fost vândute pe piaţa din Luxemburg”.

Un lot de ouă prezenta niveluri foarte ridicate de fipronil încât ar fi putut afecta sănătatea copiilor mici, însă nu reprezenta o ameninţare pentru consumatorii adulţi, se afirmă într-un comunicat al autorităţilor.

Ouă contaminate s-au descoperit şi în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa.

Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.

LĂSAȚI UN MESAJ