Halda de steril a politicienilor noştri

303

Trebuie să schimbăm urgent sistemul de sănătăte şi sistemul de învăţământ. Concomitent trebuie să îmbunătăţim politicile publice care privesc agricultura şi turismul. Să nu uitam şi de reforma clasei politice, ai cărei lideri hotărăsc direcţiile spre care ne îndreptăm. Mai sunt de rezolvat şi investiţiile, reindustrializarea, dialogul cu cetăţenii, independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei, îmbunătăţirea administraţiei publice şi multe altele.

Ca să aflaţi câte mai sunt de făcut citiţi programele partidelor politice. Puteţi să le citiţi şi pe cele din ultimul ciclul electoral, sau din penultimul, sau din antepenultimul ciclu, inventarul e acelaşi. Cu siguranţă, concluzia la care veţi ajunge va fi că – până acum – am făcut prea puţine şi avem de făcut multe ca să ne fie mai bine.

Este clar ca avem nevoie de oameni competenţi, serioşi şi cinstiţi în toate domeniile care trebuie reformate. Această elită trebuie să cuprindă un număr suficient de mare de indivizi, care să formeze o masă critică, suficient de puternică, ca să poată produce reformele de care avem atâta nevoie. Reforma în sănătate, în învăţământ, în justiţie, în administraţia publică, în politică.

Şi uite aşa am găsit explicaţia simplă şi logică pentru care suntem în actuala situaţie: azi nu avem acele elite care pot schimba în bine România! Poate că avem câţiva oameni care fac parte din această categorie, dar evident că nu suficienţi.

Mulţi au plecat. Mulţi au fost pervertiţi de politicianismul autohton. Mulţi refuză orice implicare în viaţa publică, scârbiţi de decidenţii noştri politici. Mulţi s-au descalificat profesional pentru că merge şi aşa, din păcate.

Trebuie să acceptăm ideea că schimbările importante nu le produce poporul, ci elitele. Iar aceste elite din toate domeniile trebuie să ajungă la o masă critică care să aibă forţa de a produce schimbarea. Noi, din păcate, nu avem această masă critică de elite. Şi, paradoxal, nici nu încercăm să o cultivăm. Pentru asta ar trebui să ne recunoaştem valorile, să le respectăm şi să le punem în fruntea noastră, indiferent în ce domeniu activăm. Elitele sunt ca nişte diamante, nobile şi preţioase.

Cred că merită să le cautăm şi să le valorificăm, chiar dacă halda de steril e tot mai mare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ