8 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Haine, alimente sau… baterii. Se fură de toate din magazine

Trei persoane sunt cercetate de poliţiştii din Timișoara după ce ar fi fost surprinse de agenţii de pază a unor societăţi comerciale în timp ce sustrăgeau bunuri. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de furt.

Poliţiştii Secţiei 3 Timişoara efectuează cercetări faţă de un bărbat de 24 de ani, bănuit de furt din societate comercială. În 6 ianuarie, acesta a fost reţinut de agenţii de pază ai unui centru comercial, după ce ar fi trecut de casa de marcat având asupra sa articole vestimentare, a căror valoare nu a fost achitată.

În aceeași zi, polițiștii Secției 4 Timișoara au întocmit documente procedurale pe numele unui bărbat de 43 de ani, care a fost depistat, într-un centru comercial, având asupra sa mai multe baterii externe neachitate.

De asemenea, în data de 7 ianuarie, polițiștii Secției 3 Timișoara au întocmit acte procedurale pe numele unei tinere de 30 de ani, care a fost depistată, într-un supermarket, având asupra sa produse alimentare neachitate.

În  toate cazurile au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar prejudiciul în valoare de peste 550 de lei a fost recuperat de polițiști, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

Alte subiecte :

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

FOTO – VIDEO | Percheziții în Timiș, într-un dosar deschis pentru trafic de droguri de mare risc

Procurorii DIICOT Timiș și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate au descins, azi dimineață, la nouă adrese din județul Timiș și municipiul București....

Citește și :