Haiduc și Patragică Lingurar, arestare preventivă de 30 de zile pentru ultraj

141

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii LINGURAR HAIDUC şi LINGURAR PATRAGICĂ sub aspectul săvârşirii a câte trei infracţiuni de ultraj.

La data de 6 iulie 2016, inculpaţii, aflaţi în stare de reţinere, au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, care a admis cererile şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, la data de 3 iulie 2016, în jurul orei 20:30, în timp ce se aflau în cartierul de locuinţe sociale amplasat în partea de nord-vest a localităţii Recaş, inculpaţii Lingurar Haiduc şi Lingurar Patragică au ameninţat persoanele vătămate, trei agenţi de poliţie, doi dintre ei din cadrul Poliţiei oraşului Recaş şi unul din cadrul Poliţiei locale Recaş, toţi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în legătură cu aplanarea unui scandal şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale.

Ameninţările ar fi fost exprimate şi prin manevrarea în mod repetat şi intimidant a unui par din lemn, a unei lopeţi, respectiv a unei coase.
În aceleaşi împrejurări, inculpatul Lingurar Patragică ar fi exercitat acte de violenţă asupra uneia dintre persoanele vătămate prin aplicarea unei lovituri cu un par din lemn în zona pumnului mâinii drepte, cauzând acesteia leziuni traumatice ce necesită un număr de 7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

LĂSAȚI UN MESAJ