Guvernul îi trage de urechi pe reprezentanții Primăriei Arad

136

Pe fondul controverselor existente la nivel local pe marginea stabilirii amplasamentului pentru Monumentul Marii Uniri din municipiul Arad, Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României solicită conducerii Primăriei Municipiului Arad să confirme buna credință exprimată cu prilejul întâlnirii de lucru din data de 25 iulie 2017 și să acționeze cu celeritate în vederea îndeplinirii obligațiilor care sunt în sarcina administrației locale, respectiv stabilirea locației monumentului și validarea acesteia de către Consiliul Local, se menționează într-un comunicat al Guvernului.

Tergiversarea demersurilor referitoare la stabilirea amplasamentului acestei lucrări monumentale tinde să amenințe buna desfășurare a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, în cadrul cărora Aradul, așa cum a avut și în contextul istoric al Marii Uniri, va avea un loc bine determinat. Alături de Monumentul Unității Naționale din municipiul Alba-Iulia, de Monumentul Unirii și de statuia ecvestră a Regelui Ferdinand Întregitorul, ambele din municipiul București, monumentul de la Arad face parte din strategia guvernamentală privind monumentele de for public dedicate Centenarului.

Ministerul Culturii și Identității Naționale și-a asumat realizarea monumentului, lucru care s-a și întâmplat, iar Departamentul Centenar, în calitate de structură centrală cu rol de coordonare a proiectelor, acțiunilor și manifestărilor de aniversare a Centenarului, a introdus în proiectul Programului Național Centenar ceremonia de inaugurare a acestuia, care se dorește a avea loc în acest an, de Ziua Națională a României, fiind prima activitate de anvergură dedicată Centenarului Marii Uniri.

În acest context, conducerea Departamentului Centenar consideră neinspirată întârzierea amplasării monumentului, care este deja realizat. Cât privește pozițiile exprimate public de către oficiali din cadrul Primăriei Municipiului Arad, care plasează Ministerului Culturii și Identității Naționale responsabilitatea cu privire la o eventuală schimbare a amplasamentului acestui monument, ele contravin atât recentelor discuții purtate de către reprezentanții Ministerului și cei ai Primăriei Municipiului Arad, în prezența secretarului de stat Cristian Ioan Videscu, coordonatorul Departamentului Centenar, cât și corespondenței oficiale dintre cele două instituții.

Prin adresa transmisă Primăriei Arad de către ministrul culturii, dl. Lucian Romașcanu, nu este impus de la nivel central locul de amplasare a monumentului. Documentul invocat reprezintă un apel firesc și necesar al Ministerului Culturii și Identității Naționale cu privire la stabilirea și comunicarea, de urgență, a unui amplasament — oricare ar fi acesta — asumat prin vot de Consiliul Local al Municipiului Arad. Departamentul Centenar susține acest apel pe care îl adresează în mod public consilierilor din Consiliul Local al Municipiului Arad și, pentru informarea lor corectă, cetățenilor Aradului, ale căror așteptări privind Centenarul Marii Uniri sunt, pe bună dreptate, foarte mari.

monument-unire-arad

LĂSAȚI UN MESAJ