Gripa ucide pe capete, în vestul țării. Alți oameni răpuși de boală!

604
gripa porcina

După ce luni a fost anunţat cel de-al şaptelea deces de gripă, Direcţia de Sănătate Publică a anunţat, marţi, că încă două persoane au murit din cauza acestei bolii. Este vorba despre doi bărbaţi, cu vârste de 59 şi 66 de ani, care sufereau şi de alte afecţiuni.

„Până azi, 6.03.2018, au fost raportate către D.S.P. Bihor un număr de 9 decese la pacienţi cu diagnostic serologic de gripa (din care 5 cu virus gripal tip A şi 4 cu virus gripal tip B)”, arată comunicatul DSP.

Bihoreanul de 66 de ani a decedat în cursul zilei de luni şi avea şi insuficienţă renală, hepatită cronică şi pleurezie.

Bărbatul de 59 de ani avea un diagnostic asociat de pneumonie lobară.

Cei doi nu fuseseră vaccinaţi. De altfel, din cele 9 victime doar una a fost vaccinată.

Comunicatul mai arată şi că în sezonul 2017/2018 în judeţ au fost confirmate 49 cazuri de gripă, mai multe faţă de sezonul precedent.

DSP mai arată că, în perioada 26.02.2018 – 4.03.2018, numărul infecţiilor respiratorii a fost în scădere faţă de săptămâna precedentă, dar este în continuare aproape dublă faţă de perioada similară a anului tecut.

Concret, au fost raportate 6.338  cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, în scădere faţă de săptămâna precedentă (7.322  cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna similară din sezonul anterior (3.995 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2016-2017). Din cele 6.338 cazuri, au necesitat internare 152 cazuri.

Totodată, s-au înregistrat 1.581 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie, în scădre faţă de săptămâna precedentă (1911  cazuri), valoarea fiind mai mare faţă de săptămâna similară din sezonul anterior (1.136 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2016-2017). Din cele 1.581 cazuri au necesitat internare 216 cazuri.

sursa: ebihoreanul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.