Gripa ucide din nou! Deși vaccinată împotriva virusului gripal, o femeie din vestul țării a murit

559

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a confirmat un nou deces provocat de gripă în Bihor, fiind vorba despre o femeie de 62 de ani.

Pacienta a suferit de infecţie cu virus gripal de tip B şi avea boli cronice, a mai anunţat CNSCBT. Femeia se vaccinase antigripal, dar a murit marţi, iar joi s-a confirmat că avea şi gripă.

„Este vorba despre o femeie din Sălacea, care a decedat pe 13 februarie, pe secţia ATI a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, înainte de a avea confirmarea că este vorba de gripă. Femeia avea boli asociate: diabet zaharat de tip II, bronhopneumopatie cronică obstructivă, insuficienţă renală, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică”, a declarat directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, vineri, pentru BIHOREANUL.

Rahotă a mai precizat că femeia se vaccinase antigripal pe 29 decembrie, iar deocamdată specialiştii din Bihor aşteaptă răspunsul scris de la Institutul Cantacuzino, pentru a vedea ce tulpină de virus gripal a avut. „Iniţial am crezut că va fi negativ buletinul, pentru că femeia se vaccinase”, a spus şefa DSP Bihor.

Acesta este cel de-al 31-lea deces provocat de gripă în sezonul 2017 – 2018 în ţară şi al patrulea în Bihor.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.