Grindeanu pleacă în Turcia! Ce a discutat cu Dragnea?

1033

Fostul premier, Sorin Grindeanu, a confirmat că s-a întâlnit cu președintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu câteva zile. De asemenea, Grindeanu a infirmat zvonurile potrivit cărora i s-ar fi propus funcția de consul sau ambasador la Chișinău.

„Aseară am văzut la ştiri că eram ambasador, azi consul. Nu am discutat nicio secundă aceste lucruri, mâine plec din ţară, dar plec în Turcia cu familia”, a spus Grindeanu.

„Am avut o întâlnire cu Liviu Dragnea în urmă cu câteva zile. A fost o chestiune legată de ce s-a întâmplat în urmă cu câteva luni, e o treabă absolut normală. (…) A fost o discuţie între doi oameni, în niciun caz tensionată, care doresc câteva lucruri şi anume ca PSD să facă o guvernare foarte bună, să-şi ducă la capăt mandatul primit de la cetăţeni şi totodată, dacă e să enumăr două dintre teme – asta ar fi prima şi cea de-a doua e legată de PSD şi de întărirea PSD şi în nicun caz slăbirea lui”, a precizat Sorin Grindeanu, la Antena 3.

Fostul premier a evitat să spună dacă s-a împăcat sau nu cu Liviu Dragnea.

„Asta e o chestiune, o s-o vedem în viitor. Cert este că a fost o discuţie cât se poate de constructivă şi benefică, zic eu, spre binele PSD”, a afirmat Grindeanu, întrebat dacă s-a împăcat cu liderul PSD.

El a mai spus că se consideră, în continuare, membru al PSD, „urmează să vedem acea decizie a Comisiei de etică. Asta îmi doresc să fac în continuare, să activez în PSD. Să vedem ce va decide partidul. (…) Mă simt responsabil în faţa oamenilor din Timiş (…) şi am discutat foarte mult cu ei în această perioadă – aici nu e vorba de orgolii personale ale lui Sorin Grindeanu sau ale altcuiva – toată lumea îşi doreşte să continue în PSD”.

2 COMENTARII

  1. „Marele politician banatean” a mostenit de la maica-sa obiceiurile banatene. Stramosii lui erau slugi si ii pupau de zor acolo unde nu-i vede soarele pe guitatorii de „Ja” si „igen” (unii dintre urmasii lor o mai fac si astazi), asa ca nu e de mirare ca „marele politician banatean” este atat de pupacios in relatif cu groful din Teleorman.

LĂSAȚI UN MESAJ