Gluma cu „Comisia”

402

Guvernul a fost învestit cu 295 de voturi ale parlamentarilor din arcul puterii şi s-a întrunit în prima şedinţă, imediat după învestire, seara târziu. La finalul unei zile pline, în care un întreg angrenaj de comisii parlamentare au respectat foarte precis desfăşurătorul anunţat anterior de domnul Dragnea, prima şedinţă a noului guvern a fost marcată de o decizie cu mare valoare simbolică: noul premier a numit (era să zic că a decis să numească, dar m-am răzgândit) un apropiat al domnului Dragnea în cea mai importantă poziţie de demnitar guvernamental cu rang de ministru, secretarul general al Guvernului.

Şeful Secretariatului General al Guvernului coordonează structura instituţională executivă care centralizează şi planifică toate propunerile de acte normative guvernamentale în relaţia Primului-ministru cu ministerele.

Lumea nu ştie, dar Secretariatul General al Guvernului este, practic, cel mai important minister, pentru că de el depinde modul în care Guvernul funcţionează ca ansamblu.

Decizia noului premier de a-l numi pe domnul Mihai Busuioc în funcţia de secretar general al Guvernului este gestul oficial prin care domnul Dragnea îşi vede instalat omul care va monitoriza şi raporta toate subiectele şi planurile guvernamentale.

Ce nevoie mai are PSD să formeze „Comisia specială de supervizare şi supraveghere a activităţii Guvernului”, când domnul Busuioc este chiar în Guvern? Şi din cine să fie formată această comisie? Căci oamenii primului cerc interior al partidului, cei care ar intra în calcule pentru formarea acestei comisii, se află chiar printre cei nominalizaţi la ministerele noului Guvern (Olguţa Vasilescu, Viorel Ştefan, Ioan Vulpescu). E încă o glumă, povestea asta cu „Comisia”.

După gluma cu cei „mai mult de cinci miniştri” pe care i-ar fi propus noul Premier, domnul Dragnea înfige în coasta şefului Guvernului un birocrat despre care se ştie bine că îi este lui om de încredere, provenit din funcţia de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Gestul este categoric, confiscându-i premierului chiar şi libertatea de a-şi alege un prim birocrat cu care să lucreze.

Este un gest ce împinge atât de departe imixtiunea personală în decizii politice care ar trebui să fie instituţionale sau colective, încât lasă loc oricăror speculaţii ce fac trimitere la tentative de suprimare a standardelor democratice şi a legitimităţii instituţionale a statului.

Chiar maniera de impunere a nominalizărilor de titulari la ministere a făcut din noul Guvern un subiect de presă greu, în care registrul evaluărilor variază între ridicol şi scandalos (cazurile de la justiţie, turism, muncă, afaceri europene, dar nu numai acestea).

Un exemplu, luat pur şi simplu la întâmplare, este Ministrul Turismului, domnul Mircea Titus Dobre, care este acţionar în mai multe firme, alături de tatăl său. Şi care, desigur, nu îşi face nicio problemă despre derularea unui contract de 60 de milioane, având ca beneficiar Primăria Constanţa, în timp ce asociatul cu care deţine firma prestatoare, chiar tatăl său, este consilier local la Constanţa, replicând: „Acum, dacă eu sau tatăl meu am intrat în politică, vreți ca firma să nu mai participe la licitații publice?”. Aşa ceva să nu îndrăznim să vrem, să ne fie clar!

Puţin probabil ca pentru portofoliul Justiţiei să nu se fi găsit în tot partidul un specialist cât de cât apropiat de profilul european de ministru al justiţiei. Nominalizarea domnului Iordache indică foarte exact că iluziile despre probitate şi interes public s-au înecat subit în faţa dorinţei de a pune definitiv justiţia într-o anumită matcă.

Ce măsuri urmează să execute noul Guvern? Cele din programul de guvernare, vine răspunsul, repetat obsesiv de oamenii actualei puteri. Doar acestea? Sau vom vedea, mai mult sau mai puţin suprinzător, decizii abrupte ce nu au nicio legătură cu programul de guvernare? În genul celor dictate de Viktor Orban în Ungaria, prin care s-au impus intervenţii dure ale Guvernului în mecanismele economice, naţionalizări ale companiilor de utilizăţi şi a unor bănci, scăderea artificială a preţurilor la utilităţi, restricţionarea vinderii terenurilor numai către cetăţeni maghiari, spre exemplu. De aici şi până la euro-scepticismul manifest, apropierea specială de politica Moscovei sau măsurile împotriva refugiaţilor, nu a mai fost decât un pas.

Dacă ne aşteaptă şi astfel de măsuri revanşarde, naţionalist-populiste, profund anti-progresiste, direcţia PSD este aceea a conservatorismului izolaţionist, cam sumbru pentru aniversarea celor zece ani de când am intrat în UE.

Un 2017 suprinzător!

LĂSAȚI UN MESAJ