Ghetto-ul Mociur – Harlem-ul Reşiţei. Primarul Ioan Popa are de gând să civilizeze această „favela” reșițeană

1745

Cartierul Mociur este o arie reşiţeană unde fatalitatea, blazarea, deznădejdea, sunt la ele acasă. De ani buni. De zeci de ani. Este locul unde şi-au încercat condeiul numeroase generaţii de jurnalişti, şi care, paradoxal, a rămas o sursă inepuizabilă de subiecte. Subiecte pentru detaşarea sau, uneori, implicarea jurnalistică, dar tot atâtea motive de nefericire pentru locuitorii zonei. S-ar putea însă, când spunem nefericire, să operăm cu măsuri oarecum diferite. Pentru că mulţi oameni din Mociur sunt, într-un fel, fericiţi că au un acoperiş deasupra capului, în câteva blocuri de tip cămin, care nu mai dispun de nici un fel de facilitate modernă: aici se face focul direct în „apartamente“ iar multe dintre ferestre sunt cârpite cu nailon în loc de geamuri. Asta când nu se cască – găvane goale şi oarbe ale neputinţei – spre dealurile din jur.

Mociur-1

Paradoxal, un nou paradox, aşadar, cartierul Mociur nu e izolat pe vreuna din culmile împădurite ale Reşiţei, aşa cum sunt altele două – Driglovăţ şi Poiana Golului – ci e amplasat nu departe de centrul municipiului, de care este despărţit, e drept, de albia Bârzavei şi de căile ferate ale CFR şi cele uzinale. Geografic, însă, Mociurul, chiar dacă e cu totul altă lume, este al Reşiţei. În mod hilar, cei care vor să vândă câte o garsonieră aici publică în ziar anunţuri de genul „vând garsonieră aproape de centru“, pentru a evita rău-famatul Mociur. Administrativ, cartierul aparţine, evident, de municipalitatea Reşiţei, deşi nu s-ar spune, pentru că aici administraţia intervine mult mai greu. Majoritatea locuitorilor zonei vieţuiesc în câteva imobile ale unei societăţi de construcţii din Reşiţa, care de câţiva ani de zile se tot chinuie să le vândă Primăriei, care ar trebui să le amenajeze dar, după cum spun edilii, preţul e mult prea mare.

Până una-alta, însă, Mociurul rămâne Mociur. Când pătrunzi aici trebuie să te înarmezi cu multă atenţie, pentru că locuitorii te detectează imediat că nu eşti de-al lor. Dacă eşti oficialitate, ai încurcat-o! Tabără pe tine cu tot felul de nemulţumiri iar uneori, mai ales noaptea, după ce se îmbată bine la singurul birt din cartier, mulţi dintre bărbaţi, dar mai ales puştii, devin violenţi. E o lume ocupată de ei, guvernată de legile lor, un ghetto. Nu eşti de acord cu asta, n-ai ce căuta în Mociur, eviţi acest cartier. Oamenii, însă, nu sunt de vină. Ei s-au adaptat locului, instinctiv, aproape animalic, nu în sensul rău al comparaţiei, ci în acela al instinctului de supravieţuire. Unii şi-au pus pe la geamuri antene de satelit, chiar dacă fac focul în casă, tehnologie care contrastează puternic cu mizeria şi deprimarea din jur. Pentru cã majoritatea nu au acte, trăiesc de pe azi pe mâine din furtul și comercializarea fierului vechi sau din munci ocazionale.

Mociur (3)_resize

Liderul neoficial al cartierului este I. Z., un bărbat de peste 50 de ani, întotdeauna îngrijit îmbrăcat, şi aflat într-o relaţie permanentă cu autorităţile. Este purtătorul lor de cuvânt, cu el te simţi în siguranţă acolo, la orice oră. E un tip săritor, zidar de meserie, dar, totuşi aspru, dur. Lumea în care trăieşte, greutăţile familiei (are copii şi o soţie cu un handicap fizic) l-au înăsprit. La fel, supravieţuirea în această arie a lipsei de civilizaţie, a brutalităţii verbale şi fizice l-au făcut un supravieţuitor.

„Nu e uşor să trăieşti aici, ne spune omul din Mociur. Eu mă cert des cu cei de la primărie, cu autorităţile, vrem să se facă ceva bun şi la noi, să intrăm în legalitate, să avem condiţii mai civilizate. Dar nu se întâmplă aproape nimic. Doar regretatul doctor Ioan Petru Iliasa, care a condus Fundaţia Maria şi care s-a ocupat de oamenii săraci, a încercat să facă ceva, a preluat un bloc şi l-a amenajat. A murit şi el şi nimeni nu ne-a mai băgat în seamă. Acum se aude că Primăria vrea să cumpere blocurile. Să facă ceva, dar să avem şi noi condiţii, că aşa nu se mai poate.“

mociur-4Toţi îl aprobă dar apoi îşi văd de treburile lor. De copiii care plâng pe la scările blocurilor sau la geamurile lipsite de ferestre, de căutatul fierului vechi sau orice care să le asigure precara existenţă. În ce te priveşte, traversezi Bârzava şi revii în zece minute în lumea “normală”… Normală?

Noul primar al Reșiței, Ioan Popa, avea în vedere implicarea în destinul zonei. Sigur, administrațiile succesive de la Reșița au promis același lucru. Popa însă are o idee interesantă, inspirată din model Americii de Sud, cu celebrele ”favela”, ghetouri ale sărăciei extreme, în mijlocul cărora administrațiile au început să ridice clădiri de birouri și chiar zgârie-nori, pentru ca prin iradiere să ”contamineze” cu creștere economică și civilizație aceste zone. Popa vede toată zona de după Bârzava, deschisă, cu magazine, cu locuri de joacă, cu facilități edilitare. Astfel ca, într-o bună zi, și Mociurul să sufere o ”contaminare” culturală și economică, pentru a deveni egal cu restul Reșiței.

loading...

3 COMENTARII

  1. Nu zic ca nu merita si ei, dar schimbarea trebuie sa vina si de la ei nu numai de la stat. Nu le poti da intr-una si ei sa tot astepte sa primeasca. E un lucru idiot. Daca ei vor schimbare, trebuie si ei sa se schimbe. Sunt locuri de munca daca vor sa lucreze, dar ei nu vor pe bani putini cum a fost un interviu acum cativa ani, ca un RRom nu lucreaza decat pe 500 de lei pe zi..pai nici un roman nu lucreaza pe atatia bani, nici macar in capitala (despre ce vorbim?!). Da-ti-le de toate, faceti-le de toate, ca o sa vedeti ca schimbarea nu e decat de decor, ca in suflet majoritatea la fel vor ramane si tot iti va fi frica sa circuli in zona aia. Initiative se tot aud dar eu personal nu aud de o schimbare majora in Resita. Nu vad fabricile care se construiesc si locurile de munca oferite, nu vad magazine deschise decat spatii de inchiriat goale si prapadite. Ca primar, mi-ar fi rusine de halul in care a ajuns cel mai mare oras cu fabrici siderurgice si metalurgice care in trecut era numit pana si in cartile de geografie si acum a ramas si fara locuitori din cauza lipsei locurilor de munca…despre ce vorbim?! manipulare pe fata, se ofera sperante si nu se face nimic. Si multi Resitei baga mana in foc ca mult timp nu se va face nimic, se fac locuri de munca sa se mentina locuitorii care nu au unde sa se duca si s-au resemnat cu conditiile respective.

    • Ca reșițean, domnule Mihai, actualului primar investit în 29 iunie, i-a fost ”rusine de halul in care a ajuns cel mai mare oras cu fabrici siderurgice si metalurgice care in trecut era numit pana si in cartile de geografie si acum a ramas si fara locuitori din cauza lipsei locurilor de munca”, tocmai de aceea a și candidat ! În paralel cu acest proiect se derulează în Reșița și altele care prevăd deschiderea de noi locuri de muncă, mobilitatea urbană, infrastructura, învățământul, sportul etc și evident scoaterea la lumină a marilor ilegalități comise ani la rând, care au ținut orașul pe loc sau, mai bine zis l-au așezat pe minus. Rezultatele nu pot apărea peste noapte, așa cum și noi, am deprins mersul, vorbitul, învățarea unei meserii sau construirea unei relații în timp. Nu răsare nimic a doua zi după ce plantezi o sămânță.

  2. Soluția pentru revitalizarea Mociurului este simplă: să unească G.A. Petculescu cu str. Țerovei pintr-o șosea care aduce instantaneu cartierul în zona civilizată. În plus, se descongestionează traficul rutier din zona Triaj.
    Felicitări lui Nelu, deoarece este primul primar de după ’89 care „ia problema în mână”.
    PS: felicitări că și face ceva concret – în parcul industrial se construiește! Am auzit ceva de 750 de locuri de muncă …

LĂSAȚI UN MESAJ