Gestul președintelui Johannis

Ar fi mai multe subiecte despre care s-ar putea scrie câte ceva. Societatea românească, trecută acum la democraţie, nu vegetează, produce tot timpul „istorii”, „întâmplări”. Unele tragice, altele „hazoase”, dar care oricând se pot transforma în tragedii. Spre exemplu, şi aici până şi participanţii la o înmormântare, cel puţin ar fi zâmbit, la un acelerat cu nume prestigios, pe o rută, de asemenea, prestigioasă, Timişoara-Bucureşti, la un moment-dat, pe undeva pe la Radomireşti, Drăgăneşti-Olt, locomotiva „şi-a pierdut”, vagoanele. Ea, singură, fără vreo povară în spate, a mai mers o vreme, ele, vagoanele, tot singure, s-au oprit în plin câmp spre stupefacţia, panica pasagerilor şi „râsu-plânsu” celor din ţară care au privit imaginile. Chiar aşa s-a ajuns?… Locomotivele s-o ia la sănătoasa şi vagoanele să rămână în urmă ca nişte oi fără cioban?… Dar dacă?… şi, uite că mi-e greu să pun întrebarea, „desprinderea”, „decuplarea” s-ar fi produs, să zicem, în timp ce se urca Balota, de la Filiaşi spre Şimian?… sau, de la Severin înspre Şimian?… Prin ce spaime ar fi trecut toţi călătorii aceia, simţind că de la o clipă la alta, cu vagoane cu tot, vor zbura de pe şine?… Nici nu vreau să mă gândesc.

Ar mai fi, de exemplu, de dezbătut, atmosfera ce domneşte în justiţia românească. Referitor la subiectul acesta, se rostesc formule pe care le credeam definitiv uitate… „stalinism”… „ca pe timpul lui Stalin”… „abuzuri”, etc…

În rândurile ce vor urma prefer, pentru moment, să mă refer la vizita, destul de recentă, pe care preşedintele ţării, Klaus Johannis, a efectuat-o în judeţele Covasna şi Harghita. E un punct „sensibil” acolo de mai multă vreme. De când cu „drepturile onului”, folosite în fel şi chip, la fiecare pas s-au declanşat ambiţii de schimbare a vechilor stări de lucruri. Pe primul loc se situează, şi asta în diferite părţi ale continentului, dorinţele de autonomie pe baze etnice. Descentralizarea, regionalizarea, dreptul folosirii limbii materne în şcoli, facultăţi, presă, nu mai sunt de ajuns. Trebuie imperios ca etnia majoritară dintr-o anume regiune să conducă efectiv acolo, de la mişcarea frunzelor din pomi şi până la ultima decizie economico-culturală, indiferent că zona în cauză face parte dintr-un stat cu o constituţie, legi, capitală, etc.

Această cerinţă de autonomie etnică e prima pe lista de revendicări a maghiarilor din Harghita şi Covasna. Preşedintele Johannis, german ca etnie, dar român prin toate prestaţiile publice, mai român decât mulţi „patrioţi” din România largă, profundă, s-a deplasat în teritoriile „cu probleme şi cerinţe”, în ideea îndeplinirii îndatoririlor sale. Bineînţeles că-i ştia pe oamenii locului şi surprizele la care s-ar putea aştepta din partea lor. În consecinţă, la Miercurea-Ciuc, nu s-a atins de „steagul secuiesc”, ce i-a fost oferit, în schimb, pentru bunul mers al lucrurilor şi al punerii punctului pe I, i-a dat primarului mustăcios de Miercurea-Ciuc drapelul românesc. A ascultat şi „imnul secuiesc”, făcând în final remarca că vocile care au cântat au fost bune şi puternice. Nimic mai mult. Deci, aş zice eu, o punere la punct politicoasă, rece, fără drept de apel.

În discursul rostit în faţa oficialilor maghiaro-locali, o tranşantă împotrivire la ideea „autonomiei pe criterii etnice”. „Ar inhiba dezvoltarea țării”, a spus Domnia Sa. Între acest gen de comportament, fără echivoc, de abordare frontală a unei probleme, şi nepăsarea, laşitatea sau vorbele calp-patriotice lansate pe problema „maghiarimii” din România-bucureşteană, e o mare diferenţă. O fi având lipsuri şi preşedintele Johannis dar, eu, personal, mă simt liniştit să-l ştiu la Cotroceni. La o adică, n-ar fi primul care să abandoneze ţara.

P.S.

Revin în încheierea articolului, la atmosfera din justiţie. Nu e bună. În special la unitatea numită DNA. Doamna Kovesi, şefa acestei instituţii, cam face ce vrea în cadrul unităţii pe care o conduce. „Nu e bine, domnule chestor”, spunea cu ani în urmă Traian Băsescu, referitor la o „problemă” care nu mergea. Ar fi trebuit şefa DNA să se prezinte în faţa unei comisii parlamentare cu privire la prezenţa sau neprezenţa sa în „sufrageria” marelui general Oprea, totul legat de corectitudinea alegerilor prezidenţiale din 2009. N-a făcut-o, nu s-a prezentat la solicitările repetate ale comisiei parlamentare. Printr-o lege recent promulgată de Preşedinte, dna. Kovesi e obligată să se ducă la „comisie” pentru a i se pune anumite întrebări. Deci, până una, alta, tot Klaus Johannis a făcut ceea ce trebuia să facă, fără multe vorbe, fără discuţiile sterile, ineficiente, ce se derulează prin platourile televiziunilor.