Gestul care cutremură! Mesaj de 8 Martie pentru Gabriela, mama smulsă, cu gloanțe, de lângă pruncul ei

1353

Gest emoționant, joi, de 8 martie, la o zi după teribila descoperire făcută într-un bar de la Târnova, unde doi tineri au fost găsiți împușcați.

Conducerea grădiniței unde este înscris Luca, băiețelul de 6 ani al Gabrielei – tânăra de 23 de ani care a fost găsită împușcată mortal în barul din Târnova – a transmis un mesaj emoționant pentru mămica ce a fost smulsă de lângă băiatul ei, chiar înainte de Ziua Mamei.

“Să fii mamă înseamnă să îți iubești copilul mai mult decât te-ai iubit vreodată pe tine. Ea l-a iubit pe Luca, dar azi mama nu mai poate fi alături de el, ea a plecat la Doamne-Doamne să îl vegheze de sus din Cer. Diplomele sunt pentru tine, mama lui Luca și le vom așeza lângă tine!”, au scris pe rețeaua de socializare cei din conducerea grădiniței din Șilindia, județul Arad.

diploma mama moartaAlături de acest mesaj, conducerea unității de învățământ preșcolar a atașat și două diplome adresate mamei lui Luca, care a avut parte de un sfârșit cutremurător.

Reamintim că marți dimineață, doi tineri în vârstă de 23 de ani, au fost găsiți fără suflare într-un bar din localitatea Târnova, județul Arad.

 

 

Citește mai mult aici  –  Rafael și Gabriela, tinerii găsiți împușcați într-un bar din Arad. Ce scria pe contul de Facebook al fetei

LĂSAȚI UN MESAJ