Fructele otrăvite ale privatizărilor frauduloase: Iosif Armaș, ridicat de DIICOT. Soarta Combinatului de la Oțelu Roșu, în ceață

984

Autorul dezastrului de la Băile Herculane dar și al altor aventuri economice din care n-a ieșit mai nimic, poate doar țepe date statului și celor creduli, care au înțeles să facă afaceri cu el, Iosif Armaș, proprietarul, printre altele al SC Argirom International SA, a fost săltat în această dimineață de la București de procurorii DIICOT pentru implicarea sa într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 123 de milioane de lei.

Procurori DIICOT și polițiști de la Crimă Organizată Caraș-Severin, alături ofițeri DGA, au efectuat mai multe percheziții în București, Băile Herculane și Timișoara, investigând modul în care SC Argirom International SA, companie deținută de Iosif Armaș, a acționat după ce a achiziționat pachetul majoritar de la SC Hercules SA, aflată în proprietatea majoriății hotelurilor din Băile Herculane.

Acțiunea îl vizează în principal pe Iosif Armaș dar și pe Filip Răiescu și Gavril Adamescu, fiind verificată vânzarea a mai mult de douăzeci de imobile din Băile Herculane. Ancheta vizează și modul în care firma lui Armaș a încheiat un contract cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat, pentru depozitarea a unei mari cantități de tone de zahăr.

Iosif Armaș a fost ridicat de procurori din București și urmează să fie adus la audieri, alături de alte peste 20 de persoane, la DIICOT Caraș-Severin. Cu toții urmează să fie anchetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare și complicitate la delapidare, abuz în serviciu, bancrută frauduloasă și complicitate la bancrută frauduloasă.

Astfel se pare că sunt puse în balanță și speranțele celor din Oțelu Roșu, care așteptau ca Iosif Armaș să relanseze producția de oțel la combinat, alături de parteneri sârbi. Oțelu Roșu traversează o perioadă foarte grea, cu singura facilitate de producție industrială de pe Valea Bistrei ținută în conservare de peste trei ani. Orașul bate recordul, ținând cont de populație, la numărul de femei plecate în țările vestice la îngrijit bătrâni.

Din păcate, însă, stațiunea Băile Herculane a pierdut ani buni, ani aproape irecuperabili, în care a ajuns aproape în ruine.

foto: Evenimentul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.