Frații Cristescu au adus la Arsenal Park un fost director la resorturi de lux din Maldive, SUA și Algeria

106

Cel mai mare complex de agrement din România, Arsenal Park de la Orăștie, întins pe aproape 90 de hectare, deținut de frații Marius și Emil Cristescu, și-a schimbat conducerea. Noul director general, Gabriel Predescu, a ocupat anterior funcții de conducere în resorturi de lux din Maldive, SUA și Algeria.

Marius Cristescu a declarat pentru Profit.ro că l-a adus la Orăștie pe fostul manager de la resorturile din Maldive, SUA și Algeria special pentru a crește calitatea serviciilor la Arsenal Park. Născut în 1981, Predescu și-a început cariera în Cluj, la hotelul Rimini, unde a fost mai întâi ospătar și a avansat până la funcția de director general. Ulterior a condus un alt hotel de patru stele din Cluj, Athos. Câțiva ani mai târziu a ajuns în București și a condus pentru nouă luni departamentul F&B al hotelului Caro. După București, a ajuns în SUA, unde a condus departamentul Food&Beverage al Island Country Club, un club de golf de lux.  La clubul din Florida, taxa de membru începea de la 75.000 de dolari pe an și ajungea până la 99.000 de dolari pentru un membru gold.

Mai târziu a condus departamentul Conference&Accomodation al Sheraton Club de Pins Alger, care deține cel mai mare departament de conferințe  din Nordul Africii și al doilea ca mărime de pe întregul continent.

De acolo a plecat la complexul Lily Beach Resort din Maldive, unde a fost director Food&Beverages pentru patru restaurante și cinci baruri.

„Voiam să mă întorc în țară, pentru că pierdeam viața de familie. Din cele șapte aniversări ale fiicei mele, am pierdut patru până acum și îmi doream foarte mult să revin acasă”, a spus Predescu.

Așa că la sfârsitul anului trecut a ajuns la complexul din Orăștie, unde vrea să ridice în primul rând calitatea serviciilor și să atace piața europeană.

Noul manager crede că la Arsenal Park clientul vine în principal ca să se distreze, motiv pentru care a lucrat la îmbunătățirea interacțiunii angajaților cu turiștii. În același timp, a impus o planificare strictă a sarcinilor, iar angajații știu cu o săptămână înainte exact ce au de făcut.

La Arsenal Park s-a dat în folosință în vara anului trecut și o rețea de piste de biciclete de nouă kilometri, precum și un dispozitiv de tip PowerFan pentru sărituri de la o înălțime de 30 de metri. Acestora li se adaugă o tiroliană de 570 de metri. Toate acestea sun parte a unui proiect care ajunge la șase milioane de euro și care include deja un parc de aventură, un skate park din beton, centru de agrement de călărie și loc de joacă pentru copii.

Complexul Arsenal Park are 220 de locuri de cazare, iar turiștii pot practica diferite activități, de la instrucție militară, lupte de airsoft și paintball, tir cu arme foc, cu arme de airsoft și paintball, tir cu arcul, plimbări cu transportorul șenilat, concursuri de drezină, închiriere mașini de golf, biciclete, go-kart bikes sau segway. Arsenal Park este, totodată, și cel mai mare muzeu de tehnică militară din România, cu peste 150 de exponate, printre care tunuri, TAB-uri, transportoare șenilate, dispozitive antirachetă, mitraliere și tunuri antiaeriene, lansatoare de rachete, camioane militare, o ambulanță militară, o locomotivă, trenuri de mină, un avion IAR 93, un avion AN-2 și un MIG 21, dar și un elicopter Kamov Ka 26.

Sursa: profit.ro

LĂSAȚI UN MESAJ