Francezii – încă cinci ani hollandezi?

76

Cel puțin. Pot fi chiar zece. Emmanuel Macron are abia 39 de ani, iar răbdarea celor care spuneau până în ziua votului că „Așa nu se mai poate” s-a reînnoit previzibil între primul și cel de al doilea tur de scrutin. Așa că – încă se mai poate.

Franța electorală a învins din nou Franța retorică. Prudența celei dintâi a spulberat până la urmă radicalismul celei de a doua. Marine Le Pen a aprins imaginația multora, dar francezul ajuns la urnă revoluționar agitat s-a reîntors acasă pompier așezat.

Franța retorică n-a avut nicio șansă în fața Franței electorale, fiindcă a creat spectrul unei transformări maligne a patriotismului într-un naționalism abraziv. Tentația jocului cu focul nu moare ușor, dar nici nu câștigă mereu.

Nu știu cât de autentic este acel Macron din mesajul transmis Bruxelles-ului legat de necesitatea schimbărilor profunde în mașinăria Uniunii Europene, avertizînd că altfel un Frexit n-ar mai fi imposibil.

Azi, Jean-Claude Juncker (un imbecil agresiv, care poartă o răspundere pentru Brexit egală cu cea a dreptei britanice excesive) explică printr-un „spirit de glumă” de ce se adresează unei adunări nu în engleză, ci în franceză: „… slowly but surely, English is loosing importance in Europe…” Râsete și aplauze!

Mâine, același personaj (care pare trezit, prea des și pe nedrept, dintr-o dulce comă alcoolică) i-ar putea anunța pe președintele Macron și Franța electorală de ce nu li se mai adresează în franceză, ci în germană: „…lentement mais sûrement, le français perd son influence en Europe…” Râsete și aplauze!

În această Uniune, în care o bună parte a Europei s-a strâns cu mari speranțe, tot ce pare a nu își pierde influența – nici încet, dar sigur; nici rapid și definitiv — este aroganța gândirii de tip junckerian. Gândire de vechil ajuns de la țară în capitală.

În această Uniune, în care bună parte a Europei s-a strâns pentru a fi mai puțin singură, anumite politici dau fiori la fel de reci ca unele viziuni ale Frontul Național. Interesul comunitar a ajuns să fie resimțit ca opus interesului și identității naționale.

Problemele interne ale Franței sunt imense. Practicată de prea mulți și de prea multă vreme, politica struțului a făcut ca unele dintre ele să devină aproape insurmontabile. Unii cred că simbolul neoficial al Franței, cocoșul galic, a fost înlocuit cu un simbol oficial – struțul corectitudinii politice.

Cum Franța nu limitează numărul de mandate prezidențiale, dacă Frontul Național va continua să rămână cea mai puternică formă a Opoziției împotriva Status Quo-ului, Hexagonul ar putea să cunoască, de ce nu?, încă cinsprezece ani hollandezi, chiar dacă trei mandate ale unui Macron nu pot fi  consecutive.

Dar, mai presus de temeri și incertitudini, să le urăm francezilor Bonne chance!, căci există în sufletul multora dintre noi o Franță secretă. Și asta încă de dinaintea apariției Uniunii Europene și dincolo de ea. Fie și măcar acea Douce France a lui Charles Trenet.

LĂSAȚI UN MESAJ