Foto-reportaj: În interiorul unuia dintre cele mai importante şantiere din Timişoara – noul corp al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”

419

O investiţie de care vor beneficia mii de copii din toată regiunea de vest, plină de controverse şi scandaluri publice, prinde contur. După o perioadă de stagnare de aproape un an, munca înaintează cu sârg. Vorbim despre şantierul pentru construirea noului corp de clădire a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. Reporterii Banatul Azi au reuşit să pătrundă în interiorul şantierului şi au afalt toate detaliile proiectului şi a graficului de lucru direct de la constructor. Din păcate, despre un termen fix de finalizare nu se poate vorbi încă.

Controversele de pe şantier care au întârziat proiectul

Şantierul la Spitalul de Copii din Timişoara a demarat în 2014, după ce o clădire care adăposteau două secţii ale spitalului, laboratorul şi secţia TBC, a fost retrocedată şi pacienţii şi medicii, cu tot cu aparatură evacuaţi.  Constructorul câştigător a fost firma Prompt din Timişoara, care s-a angajat să facă lucrarea cu 10,5 milioane de euro. Bani au venit şi de la Guvern, 5 milioane de lei, iar în bugetul Primăriei Timişoara au fost rezervaţi 25 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor în 2016. Totul a decurs bine până la începutul anului 2016 când şantierul a fost abandonat, iar lucrul oprit.

În luna ianuarie 2016 a venit şi vestea cea mare: firma Prompt a intrat în insolvenţă şi nu a mai putut continua proiectul. Angajaţii au acuzat firma că nu i-a plătit de câteva luni şi şi-au strâns utilajele abandonând şantierul.

„După finalizarea demolării fundaţiei de pe amplasamentul lucrărilor au fost descoperite vestigii arheologice. Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş ne-a obligat să sistăm lucrările de construcţie şi să încheiem un contract de execuţie pentru lucrări de cercetare arheologică preventivă. Lucrările de cercetare arheologică preventivă s-au desfăşurat în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015. Deşi amplasamentul a fost formal predat la data de 02.10.2014, acesta a fost liber de sarcini doar în data de 12.02.2015 când, după descărcarea arheologică, s-a finalizat şi relocarea postului trafo şi a cablurilor aferente”, transmite Marius Olariu, managerul firmei Prompt.

Odată cu intrarea în insolvenţă proiectul s-a blocat şi rezilierea contractului a întârziat.

Lucrările Prompt, preluate de Sulfatim

Vara anului 2016 părea să aducă speranţă pentru sutele de copii cu probleme pulmonare din Timişoara, dar şi din judeţ şi alte zone ale ţării. Autorităţile locale anunţau rezilierea contractului cu firma Prompt şi reluarea lucrărilor cu altă firmă, care a participat la licitaţie alături de societatea câştigătoare.

„Am avut o întâlnire, una dintre firmele susținătoare ale Prompt – au fost angajate în contract din posturi de susținător, în cazul în care Prompt nu duce la bun sfârșit lucrarea – și-a declinat disponibilitatea și cealaltă firmă își asumă lucrarea. Acum se fac pașii concreți pentru a se relua lucrările de către această firmă. Prompt se retrage, rămâne firma Sulfatim”, declara primarul Nicolae Robu la finalul lunii august 2016.

Ei bine, birocraţia a făcut ca lucrările să fie reluate abia în iarna anului trecut. Vestea bună este că acum pe şantier se lucrează.

Stadiul lucrărilor şi detalii tehnice

Noua firmă care a preluat lucrările nu s-a poticnit în mici nereguli din proiect şi a demarat munca. Au mai rămas de reaşizaz un etaj, faţada, instalaţiile sanitare şi termice, finisajele interioare şi zidăria interioară.

Potrivit constructorului:

“De la preluarea contractului s-au realizat următoarele:

– Zidăria interioară – realizată în proporţie de 85%

– Structura de rezistenţă pentru unitatea de primiri urgenţe – finalizată

– Instalaţii termice – parte brută realizată în proporţie de 70%

– Instalaţii de ventilare – parte brută realizată în proporţie de 70%

– Instalaţii sanitare – parte brută realizată în proporţie de 70%

– Instalaţii de gaze medicale – parte brută realizată în proporţie de 50%

– Instalaţii electrice – parte brută realizată în proporţie de 70%

“În momentul de faţă se lucrează la finalizarea structurii de rezistenţă. Termen estimat de realizare 30 de zile. Am primit aprobarea pentru realizarea noii faţade din piatră naturală. Până la sfârşitul anului clădirea va fi complet închisă, iar în perioada rece a anului lucrările vor continua în ritmul propus”.

Aşadar, sunt şanse mari de anul viitor micii pacienţi să beneficieze de un corp nou de clădire. Asta înseamnă că nimi medicii şi nici bolnavi cu părinţii lor nu vor mai fi nevoiţi să se plimbe zilnic, de mai multe ori pe zi, printer secţiiile spitalului care sunt şi pe o parte şi pe cealaltă a străzii.

Acum, personalul medical şi pacienţiisunt nevoiţi să traverse mereu strada, printer maşini şi tramvaie, pentru a ajunge la unee secţii, la ambulatoriul de specialitate su la laboratorul de analize.

“Nu e normal. Vi cu copilul bolnav, poate mai mic, poate maimare, şi trebie să te plimbi cu el de mână pe la nu ştiu câte secţii. Uneori semaforul din faţa spitalului funcţionează pe intermittent. Şi atunci aştepţi să te ase şoferii să treci, sau prinzi coadă de maşini şi tramvaie şi nu ai pe unde s treci. Acum când e atât de cald, la peste 35 de grade zilnic, sp mai ţii copilul bolnav în stradă… este inuman. Nici iarna nua fost uşor, când era foarte frig afară”, povesteşte o mămică a unui pacient de la Spitalul de Copii.

Ultima vizită de la Guvern şi promisiuni pe care nu mai are cine să le onoreze

Ultima vizită a unui guvernant la şantierul de la Spitalul de Copii din Timişoara a făcut-o fostul premier. Cum el a fost inişiatorul proeictului Sorin Grindeanu nu a vrut să îl  abandoneze.

Vizita a vut loc luna trecută. Primul ministru de atunci se arăta nemulţumit de faptul că nici banii alocaţi de la GUvern nu au fost cheltuiţi, nici lucrările finalizate. Problemele de la începutul şantoerul şi scandaluril cu firma Prompt nu au făcut altceva decât să lase copiii fără un drept: dreptul la sănptate în condiţii decente, crede Grindeanu.

“În ultimii 5 ani, Guvernul României, indiferent de culoarea politică, a alocat 24 de milioane de lei pentru construcţia noului corp al Spitalului de Urgenţă pentru copii Louis Ţurcanu din Timişoara. Nici măcar 10 milioane nu s-au cheltuit în toată această perioadă. E inadmisibil ca, nici după atâţia ani, deşi banii pentru construcţie există, copiii să nu poată beneficia de servicii medicale într-un pavilion complet nou şi modern. Vreau să văd că se lucrează, ca să pot direcționa în continuare fonduri pentru finalizarea construcției. Voi fi prezent pe șantier când nici nu vă veți aștepta” , spune Grindeanu.

Acum lucrul înaintează conform graficului stability de constructor, cel initial fiind abandonat după problemele apărute în 2015 – 2016. Potrivit constructorului, care spune şi că plăţile de la Primăria Timişoara sunt la zi, şantoerul se va închide în iunie 2018. Atunci medicii şi mii de pacienşi din toată regiunea vor beneficia de un spital pavilionar, cu legături între corpuri unde se vor aduna toate secţiile. Nu vom mai vedea asitente în halat împingând tărgi peste liniile de tramvai, sau femei cu copii în braţe şi mâinile pline de analize care se plimbă de la o secţie la alta pentru trataentul celor mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.