10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

[FOTO] O fetiță de 11 ani și-a salvat mama și frățiorul, care au căzut într-o râpă pe un râu din vestul țării

Profitând de vremea bună din ultimele zile, un grup de turiști s-a aventurat astăzi pe Cheile Carașului. O mamă cu doi copii, o fetiță de 11 ani și un băiețel de un an și 6 luni transportat de femeie în spate, într-un port-bebe, s-au rătăcit de grup. La un moment dat, femeia a alunecat și a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 10 m. A reușit să se prindă de niște crengi, dar a rămas suspendată la o distanță de circa 3 m de cărarea de pe marginea râului Caraș.

Fata de 11 ani, nu s-a panicat, a dat dovadă de maturitate și curaj și a apelat numărul de urgență 112. De îndată au pornit spre ei un echipaj al Detașmentului de Pompieri Reșița, un echipaj al Poliției, doi salvamontiști, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, viceprimarul și un angajat al Primăriei Carașova.

„Cu ajutorul indicațiilor date de copilă prin telefon, cele trei persoane au fost găsite ușor, iar salvamontiștii împreună cu pompierii au extras mama și băiețelul din râpă și i-au predat echipajului SAJ. Din fericire, femeia era echipată corespunzător pentru drumeție și nu au suferit răni, nici ea și nici băiețelul. Mulțumim domnișoarei pentru simțul practic și sprijinul oferit salvatorilor și recomandăm tuturor părinților să-și educe copiii și în privința reacțiilor în situații de urgență”, precizează plt.maj. Tocmelea Magdalena de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

O fetiță de 11 ani și-a salvat mama și frățiorul în vârstă de un an și șase luni care au căzut într-o râpă pe râul Caraș

Sursă: stirilecs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :