12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Fosta soție a lui Răzvan Simion a luat copiii și s-a mutat la Timișoara

După o vară în care Răzvan Simion a avut un contact minim cu cei doi copii ai săi, s-a trezit pus în fața unei situații care îl va îngreuna și mai mult. Copleșită de responsabilitățile cu care s-a trezit brusc după plecarea lui de acasă, fosta soție și-a făcut bagajul și a părăsit definitiv Capitala.

Diana și Răzvan Simion s-au mutat în București cu mulți ani în urmă. Aveau puțin peste 20 de ani și se iubeau nebunește. Ea s-a pus pe planul al doilea și l-a susținut pe el în găsirea succesului, care nu a întârziat să apară. S-au căsătorit și au devenit părinți de două ori iar în mai, mariajul lor s-a încheiat la notar. El a ales să-și retrăiască tinerețea alături de Lidia Buble, în timp ce ea a rămas cu grija celor doi copii. Doi copii care, din cauza programului încărcat al tatălui, au început să sufere de dorul lui, conform click.ro.

După mai bine de două luni în care nu i-a văzut deloc, luna trecută, Răzvan a participat la ziua fiicei sale pentru câteva ore. Dar, revenind, responsabilitatea lor a căzut în grija mamei care, copleșită se pare, a decis să părăsească orașul pentru totdeauna și să se restabilească alături de familia ei.

”Este adevărat. Ne-am mutat la Timișoara. Nu pot să cresc singură copiii. Nu aș fi plecat din oraș niciodată dacă am fi fost doi în povestea asta. Aveam nevoie de ajutor”, a declarat Diana.

Din informațiile click.ro, sarcinile lui Răzvan se rezumau doar la dusul copiilor la școală, în timpul anului, iar în vacanțe, nu s-a ocupat deloc de ei. În aceste condiții, dat fiind că trăiau destul de izolat la Corbeanca, Diana trebuia să le satisfacă toate nevoile. În aceste condiții, după o analiză amănunțită a situației, i-a transferat la școli din Timișoara, a închiriat o căsută în urbea natală și s-a mutat aproape de părinții și fratele ei, care o ajută cu cei mici.

Alte subiecte :

Sute de iubitori ai pedalării, înscriși la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike...

Timișoara pentru TINEri!

Se apropie Ziua Națională a Tineretului, iar Primăria Timișoara a pregătit o diversitate de evenimente dedicate tinerilor, în perioada 21 aprilie...

Citește și :