Flavius Biea pleacă la Buzău să-și apere centura WBA Continental în fața lui Steve Martin

366

Unul din cei mai buni boxeri ce reprezintă Timișoara la nivelul cel mai înalt este Flavius Biea. El și-a propus un țel înalt pentru finalul anului viitor. Vrea să fie apt de a încerca un meci pentru titlul mondial. Dar, până atunci, este încă mult. Ar trebui să aibe la activ mai multe meciuri puternice pentru a fi pregătit. Tocmai în acest scop va întalni pe data de 3 noiembrie, la Buzău, un sportiv foarte puternic venit din Malta, Steve Martin, ce are nu mai puțin de 20 de victorii, din care 18 prin Ko și șase înfrângeri. În fața lui va trebui să-și apere titlul WBA Continental, centura Biea.

Meciul va fi unul de 12 reprize și va fi foarte greu prin prisma faptului că Flavius nu prea a terminat meciurile sale la limită de timp. Majoritatea le termină în avans prin KO.

Timișoreanul, fiind absolvent al Universității de Vest, va continua colaborarea cu instituția de învățământ. Și astăzi, tot acolo și-a anunțat următoarele planuri în prezența prorectorului doctor Irina Macsinga, decanului Facultății de Educație fizică și Sport, Adrian Nagel, a lui Ion Mihai, președintele asociației județene de box și, evident, a unchiului său, antrenorul Gheorghe Biea.

Gala de la Buzău va fi una extrem de puternică, formată din nu mai puțin de trei meciuri din cele șase unde se va boxa pentru apărarea unei centuri. Pentru o foarte bună pregătire, Flavius va face un stagiu de zece zile la Londra unde are mulți susținători și condiții excelente de antrenament. În Marea Britanie este și mai ușor de găsit sparing parteneri de nivel ridicat, ceea ce la noi este foarte greu. Tot la Londra va boxa la începutul lui decembrie pentru un meci de palmares în zece reprize, după care întreg anul 2018 va fi rezervat pentru pregătirea pentru centura mondială.

Ca planuri de viitor, Biea vrea să organizeze o școală de box pentru a atrage și descoperi cât mai multe tinere talente pentru nobila artă. Dar până atunci încă mai are multe de arătat în ring.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.