15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Finanțare de la Guvern pentru banca de țesuturi și celule umane de la Timișoara

Guvernul a venit în sprijinul pacienților potențial beneficiari de transplant, la ședința din 20 aprilie 2016, prin alocarea sumei de 30,1 milioane lei, pentru anii 2016-2017, în scopul îndeplinirii obiectivelor restante din cadrul unui proiect cu finanțare PHARE privind băncile de sânge – unitățile de transfuzie – din spitale și utilizarea terapeutică a țesuturilor și celulelor umane.

Fondurile sunt destinate preponderent finalizării unor lucrări de construcții, dotări cu echipamente și servicii de auditare a achiziției pentru cele patru bănci de țesuturi și celule umane din București, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Sumele alocate sunt destinate contractării și implementării componentelor necontractate din cadrul proiectului.

Banii vor fi alocați din bugetul aprobat Ministerului Sănătății, prin virări de credite bugetare de la celelalte tipuri de cheltuieli din cadrul aceluiași capitol, astfel: pe anul 2016 vor fi alocați 25,3 milioane lei și 4,7 milioane lei pentru 2017.

Prin finalizarea acestui proiect se asigură o creștere a calității asistenței medicale de specialitate și a unor soluții terapeutice moderne, pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației, care nu va mai fi nevoită să se adreseze unor bănci de țesuturi și clinici specializate din alte țări.

De asemenea, va crește numărul de intervenţii pentru transplantul de organe, ţesuturi şi celule, destinat pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare și vor scădea cheltuielile cu tratarea unor boli cronice care își găsesc rezolvarea prin transplant.

Implementarea proiectului PHARE 2006/147.03.11 asigură transpunerea Directivelor europene în materie și relația cu celelalte bănci de țesuturi și celule din țările Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Citește și :