Fierbe ringul, România versus China!

599

Vara începe exploziv în sala Constantin Jude. Gala Golden Fighter aduce la Timișoara un inedit meci de kick-boxing între România și China cu zece lupte incendiare.

România și China își trimit vineri cei mai buni luptători în gala Golden Fighter de la Timișoara. Iar meciul serii va fi main-eventul dintre explozivul Bogdan Stoica și deținătorul centurii WLF Hao Guanghua, confruntare ce a născut interes între iubitorii luptelor pe de bătrânul continent.

”Va fi un meci pe care îl aștept pentru că nu am mai luptat de doi ani în țară. Este o onoare pentru mine să fiu căpitanul acestei naționale și trebuie să le împărtășesc colegilor mei din experiența mea. M-am pregătit bine pentru această luptă, l-am studiat și pe adversarul meu și vreau să câștig”, a subliniat Stoica cu prilejul probei cântarului oficial desfășurat joi.

Kickboxingul timișorean va fi reprezentat de trei luptători în această gală. Adrian Mitu, Haris Ferizovic și Adrian Pețechea vor apăra culorile tricolore în fața Chinei.

Gala ce va începe vineri, de la ora 20, are în program 10 lupte și va fi transmisă pe micul ecran în ambele țări, de DigiSport și postul chinez Henan TV.

Programul meciurilor: Bogdan Stoica – Hao Guanghua (93 kg), Adrian Mitu – Ding Meng (77 kg), Adrian Maxim – Liu Qiliang (64 kg), Mădălin Mogoș – Duoli Chen (80 kg), Haris Ferizovic – Hu Yafei (71 kg), Gabriel Bozan – Yang Kunshan (73 kg), Marko Milanivic – Wang Zhiguo (80 kg), Adrian Pețechea – Miao Wei (66,5 kg), Jony Mate – Jin Ying (65 kg), Roberto Cercel – Xue Shenzhen (61 kg).k1 golden fighter

Meciurile se vor desfășura în sistemul K1, pe durata a trei reprize a câte 3 minute fiecare. Evenimentul poartă semnătura organizatorică a lui Alin Fălcușan, cunoscutul antrenor de la clubul Knock Down Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.