Fetele SCM-ului își fac echipă pentru promovare

159

SCM Timișoara a anunțat legitimarea unei jucătoare cu nume în baschetul românesc. Monica Brosovszky este una dintre cele cinci transferuri ale iernii cu care bănățencele vor să promoveze în Liga Națională.

Una dintre cele mai importante baschetbaliste din România va juca pentru Timișoara în această primăvară. Fost căpitan ale echipei naționale, Monica Brosovszky a acceptat oferta SCM-ului de a îmbrăca din nou maioul de jucătoare. La 43 de ani, arădeanca revine astfel pe parchet după ce renunțase la cariera de jucătoare.

”Baschet am făcut toată viața și nu vreau să stau departe de el. Oferta Timișoarei de a reveni pe parchet a fost cea mai potrivită, chiar dacă am avut și alte variante. Am ales să ajut Timișoara. Mă întorc pe teren, deoarece simt că am lăsat ceva neterminat și pentru că vreau să fie doar decizia mea când mă voi retrage”, a declarat Monica Brosovszky cea care și-a a câștigat titluri și trofee cu ICIM Arad și CSM Târgoviște.

Sosirea Monicăi nu este întâmplătoare dacă ținem cont că în cadrul clubului SCM activează de câțiva ani un alt membru al familiei sale, Attila Brosovszky în cadrul secției de rugby.

Alte patru jucătoare cu experiență în prima ligă de baschet feminin vor evolua în această primăvară pentru SCM Timișoara. Irina Borș (SCMU Craiova), Adina Pop (CSM Satu Mare), Cristina Badi (Phoenix Galați) și Selena Kirberg vor întări lotul timișorencelor condus de profesoara Vera Găvrilă.

”Sunt mutări bune, deloc ușor de realizat, în condițiile în care am adus și jucătoare aflate sub contract cu alte grupări. Este o mare onoare pentru noi că Monica Brosovszky a acceptat să ni se alăture. Ea va fi un model pentru toată lumea și sunt convinsă că va face tot ce-i stă în putință să ne ajute. Pop, Badi și Kirberg au sosit încă de la începutul lunii februarie, iar prezența lor a creat emulație, a dat o altă dinamică întregului proces de pregătire”, a punctat antrenoarea echipei feminine.

SCM Timișoara este calificată în faza secundă a ligii secunde alături de CS Universitatea Cluj, CSM Oradea, CSU Alba Iulia, Rapid București, KSE Tg. Secuiesc, Agronomia București și CSM CSS Ploiești. Faza a doua a campionatului începe în 6 martie. Primele patru clasate la finele acestei a doua părți a sezonului vor accede în barajul de promovare în Liga  Națională.

 

LĂSAȚI UN MESAJ