Fetele de la ACS Agroland încep munca în 2016

100

Voleibalistele de la ACS Agroland Timișoara sunt cele mai harnice, vor relua de marți pregătirile în anul nou pentru că sâmbăta viitoare e programat primul joc.

Viceliderul seriei vestice din Divizia A2 reîncepe munca cu gândul la promovarea pe prima scenă a voleiului românesc. ACS Agroland Timișoara a primit doar două săptămâni de vacanță în această iarnă, iar reunirea în 2016 este prevăzută pentru data de 5 ianuarie.

Antrenorul Dan Jitaru își va duce elevele într-un cantonament de 9 zile la Toplița până în data de 14 ianuarie pentru o perioadă de acumulare cu câte 2 și 3 antrenamente zilnice pentru cele 15 voleibaliste din lot. ”Vor fi ședințe de pregătire fizică, tehnico-tactică, psihologică, dar și team building. Conducerea clubului nostru are în vedere un meci de pregătire cu prim-divizionara Unic Piatra Neamț de la care așteaptă confirmarea în zilele următoare”, se arată într-un comunicat al grupării timișorene.

Agroland va reveni în localitate joia viitoare pentru că în 16 ianuarie este programat primul meci oficial al anului, cel de pe teren propriu în compania formației CSM Satu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.