11.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Festivalul Scena ca o stradă pleacă la drum

Cortina Festivalului internaţional de teatru „Scena ca o stradă” se va ridica, la Reşiţa, pentru al patrulea an consecutiv, în perioada 25 februarie – 4 martie, pregătirile fiind pe ultima sută de metri.

„Mă bucur că s-a găsit o soluţie pentru continuarea acestui festival. Eu sunt manager al Teatrului de Vest Reşiţa doar din 16 noiembrie 2017 şi nu mi-aş fi putut asuma singur organizarea unui asemenea festival, într-un timp atât de scurt, dar am avut noroc cu câţiva sponsori importanţi şi l-am avut alături pe directorul festivalului, Dan Mirea. Vor veni trupe importante, care vor juca pe scena Palatului Cultural, dar şi a Casei de Cultură a Sindicatelor. Festivalul se va deschide cu o producţie a teatrului nostru, cu prima premieră de când sunt eu director aici, „Iaacovi şi Leidental”, de Hanoch Levin, în regia Mihaelei Lichiardopol, de la Teatrul Naţional din Timişoara. Pe 16 februarie va avea loc premiera, iar pe 25 februarie va deschide festivalul. Pe scena noastră vor mai juca actorii teatrelor din Târgu Mureş şi cei din Zagreb, Croaţia”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului de Vest Reşiţa, Florin Ionescu.

Iubitorii artei dramatice din Reşiţa vor avea parte de 11 spectacole, dar şi de o serie de alte surprize în cadrul celei de a IV-a ediţii a festivalului de teatru din municipiul de pe Bârzava. În cadrul festivalului vor avea loc şi seminarii de teatru, colocvii, lansări de carte, un concert şi spectacole omagiale şi aniversare dedicate actorilor scenei reşiţene de ieri şi de azi. Pe lângă delegaţiile prezente, vor fi şi critici de specialitate. Pe perioada de desfăşurare a festivalului va fi prezent la Reşiţa şi Stelian Tănase, care va lansa volumul „Dinastia”.

Teatre din Sibiu, Petroşani, Oradea, Târgu Mureş, Lugoj, Bucureşti, dar şi din Serbia şi Croaţia vor participa la festivalul „Scena ca o Stradă”, care vor aduce producţii reprezentative din repertoriile lor, ca „Richard al III-lea” (Teatrul I.D. Sârbu din Petroşani) sau „Scripcarul de pe acoperiş” (Teatrul „Regina Maria” din Oradea) a explicat actorul Dan Mirea, directorul Festivalului.

„Pe lângă prezenţa unor nume de referinţă ale teatrului românesc, cum este actorul Marcel Iureş, care ne face mare cinste, ne bucurăm şi de prezenţa Teatrului ‘Radu Stanca’ din Sibiu, un teatru de marcă al României, care organizează cred că cel mai mare festival din Europa, şi care va încheia acest festivalul de la Reşiţa, ca o încununare”, a afirmat actorul Dan Mirea, directorul festivalului „Scena ca o Stradă”.

Un abonament pentru toată perioada festivalului va costa 200 lei, iar preţul unui bilet variază în funcţie de spectacol.

Ediţia din acest an a festivalului este organizată de Asociaţia Multiculturală „Visions of Dreams” România şi Teatrul de Vest Reşiţa, cu sprijinul Primăriei Reşiţa, Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Asociaţia Reşiţa Română şi Crucea Roşie Caraş-Severin.

Alte subiecte :

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Sarcofagul din mijlocul Timișoarei! Fostul manej imperial și epopeea sa specială

Fostul manej imperial, construit în secolul al XVIII-lea, devenit Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, urmează să fie transformat complet, în urma unui...

Citește și :