FEST-FDR 2018, la final. Timișoara, inimă a teatrului românesc și oraș reprezentativ pentru cultura europeană

257

FEST-FDR 2018 se află la momentul bilanțului. Un bilanț extrem de favorabil: în cele nouă zile de spectacol, între 5 și 13 mai, Teatrul Național din Timișoara a împărtășit idei, emoții, întrebări, experiențe cu publicul său fidel, dar, în egală măsură, cu un public nou. Cu toții au devenit parte a acestei călătorii care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

FEST-FDR2018 a fost organizat de Teatrul Național din Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara și a beneficiat de suportul UNITER.

Tema acestei ediții a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești a provocat atât artiștii, cât și spectatorii. Involuție – Revoluție – Evoluție, ca motor  dialectic ce caracterizează orice parcurs social, cultural și de gândire este un concept în egală măsură generos pentru creatori și acut în societatea și în istoria noastră de zi cu zi. Involuție – Revoluție – Evoluție, concepte care marchează felul în care societatea și, implicit, teatrul, modelează realitatea și construiesc viitorulau făcut ca festivalul să-și transcendă valențele pur culturale și estetice și să devină un eveniment cu reale implicații etice, sociale și civice.

Secțiunea FDR, în selecția teatrologului Oana Borș, a reunit 10 spectacole pe texte de autori români contemporani – Mihaela Michailov, Luminița Țâcu, Alexandru Popa, Csaba Székely, Bogdan Theodor Olteanu, Ada Lupu, George Ștefan, Daniel Chirilă – care au pus în lumină o generație puternică de dramaturgi – generația 2000, dar și apariția unui nou val de autori dramatici de calitate.

Secțiunea FEST a adus la Timișoara o serie de 14 spectacole de teatru, de teatru-dans, de balet contemporan și de muzică, construind o panoramă a teatrului și a artelor spectacolului la nivel european: regizorii Milo Rau și Luk Perceval, teatrul Schaubühne din Berlin, Thalia din Hamburg, sau cel din Gent (Belgia), coregrafi care și-au pus amprenta asupra dansului contemporan european – Pál Frenak, Gigi Căciuleanu sau Brahim Bouchelagem, nume majore ale teatrului  românesc – Marcel Iureș, Florin Piersic jr., Maia Morgenstern, forme inedite ale spectacolului de stradă: teatru acrobatic cu compania eVenti verticali, teatru cu păpuși în mărime naturală cu Lightwave Theatre Company, dar și cea mai recentă producție a Teatrului Masca. Nu în ultimul rând, concertul Subcarpați a electrizat miile de spectatori reuniți în jurul Sălii 2 a Teatrului Național, încheind totodată,  primul modul al Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Național și al Subcarpați.

Festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara a însumat 24 de spectacole, în cele trei săli ale teatrului, dar și în Piața Victoriei sau în Parcul Civic – spații urbane transformate, pentru câteva clipe, în scene de spectacol. Acestora li se adaugă patru lansări de carte și două mese rotunde pe teme de reală importanță pentru societatea actuală, susținute de jurnalistul Mihai Brezeanu, respectiv de Teo Burnar, coordonatorul proiectului Matricea Românească.

FEST-FDR2018 a oferit artiștilor invitați la Timișoara un spațiu generos de dialog și de întâlnire. În acest fel, Teatrul Național din Timișoara, împreună cu cei aproximativ 10.000 de spectatori care i-au umplut sălile și spațiile în aer liber, a demonstrat felul în care, prin tot ceea ce face, participă la construirea Timișoarei ca inimă a teatrului românesc și ca oraș reprezentativ pentru  cultura europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.