6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Femeile liberale din Timiș au președinte unic

Vineri, la Brașov, a avut loc Biroul Permanent Național al Organizației Femeilor Liberale. În cadrul ședinței, biroul a decis să o desemneze pe Sorina Alexandra Ciurlea, președinte unic al OFL Timiș.

Prin desemnarea unui președinte unic, practic se finalizează procesul de fuziune dintre organizațiile de femei ale fostului PDL și fostului PNL. Astfel de numiri de președinte unic la organizațiile de femei s-au făcut în 23 de județe.

“Le mulțumesc colegelor alături de care am lucrat în ultimii ani, pentru că împreună cu ele am reușit să facem din OFL Timiș una dintre cele mai active organizații la nivel național. Îmi propun ca, în cel mai scurt timp, să reorganizăm toate structurile din județ, să numim președinte unic peste tot unde este posibil si să formăm astfel organizații locale funcționale. Organizația Femeilor Liberale crede în valorile profesionalismului, meritului și echității, iar eu, în calitate de președinte al organizației județene, voi susține întotdeauna un sistem de promovare bazat pe muncă, competență și performanță, adică pe valoare reală”, declară Sorina Alexandra Ciurlea, președintele OFL Timiș.

Sorina Alexandra Ciurlea este de profesie farmacist, în prezent este Conferențiar universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, iar în iunie a devenit consilier județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

UDMR Timiș anunță susținerea candidaturii lui Alfred Simonis la președinția Consiliului Județean Timiș

    Liderii timișeni ai maghiarilor spun că au luat această decizie pentru ,,reprezentarea interesului comunității noastre în toate împrejurările”. În comunicatul de presă transmis...

Politicianul gol

Citește și :