Federaţia „Spiru Haret“ cere amânarea concursului pentru directorii de şcoli. Candidaţi care în 1989 aveau 11 ani, puşi dea declaraţie că nu au făcut poliţie politică

329

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ cere amânarea concursului naţional pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct, reevaluarea tuturor dosarelor candidaţilor respinşi şi altă organizare, ţinând cont de problemele apărute în organizare.

„La ora actuală concursul este viciat. Blocarea platformei a dus la întârzierea apariţiei listelor finale cu candidaţii admişi la Bucureşti. Deşi metodologia prevede ca listele să fie afişate până în data de 7 octombrie, acestea nu sunt afişate nici măcar în prezent. Mai grav este faptul că toţi candidaţii din Bucureşti au aşteptat toată noaptea afişarea acestor liste fără ca nimeni să le comunice ceva. Este o bătaie de joc la adresa colegilor! În aceste condiţii, dacă concursul continuă, oricine poate contesta în instanţă legalitatea lui. În plus, este absurd ca unor candidaţi, care în 1989 aveau 11 ani, să li se respingă dosarele pe motiv că nu au depus declaraţie care să arate că nu au făcut poliţie politică“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.

”În județul Timiș au fost scoase la concurs 197 de posturi de directori de școli, plus alte 90 pentru directori adjuncți. Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat pe 7 octombrie că au fost validate 216 dosare de candidatură, iar alte 29 au fost respinse, pentru că celor care s-au înscris la concurs le lipseau anumite acte. În 71 de școli din județ, majoritatea la sate, nu s-a înscris nici un candidat” anunță timișoreanul Virgil Popescu, președintele filialei Timiș a Federației ”Spiru Haret”.

FSE „Spiru Haret“ solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice amânarea concursului şi reevaluarea tuturor dosarelor respinse, astfel încât toţi candidaţii să beneficieze de şanse egale.

„Considerăm că, dacă MENCS va continua cu desfăşurarea acestui concurs, se va compromite ideea de la care s-a plecat în organizarea acestuia şi anume de a profesionaliza funcţia de director şi de a crea stabilitate pe funcţii, lucruri pe care ni le dorim cu toţii. Continuarea concursului va duce doar la înlocuirea unor directori numiţi cu delegaţie cu alţii care vor fi numiţi tot cu delegaţie. De asemenea, din analiza făcută la cald, avem zeci de unităţi unde nimeni nu şi-a depus dosarul deoarece nimeni nu îşi doreşte să devină director”, se precizează într-un comunicat al Federaţiei „Spiru Haret”.

1 COMENTARIU

  1. Nu ar fi fair-play amânarea, pentru toți cei care au investit timp în pregătirea dosarului,încărcarea pe platforma minune-se pare achiziție pe bani europeni,cel puțin asa se zvonește pe la colturile școlilor, în plus acești oameni au început sa și învețe! Din fantastica și insuficienta bibliografie,insuficienta pentru un bun manager,care nu are nevoie de codul muncii,legea achizițiilor publice,contractul colectiv de munca nici atât, s.a. la fel de neimportante!deci,prejudiciul timpului pierdut?!
    P.S.un director în functie,încă! care nu s-a înscris la marele concurs,de ce?pentru ca nu eu am nevoie de funcție, ci sistemul ar avea nevoie ,încă, de creierul meu,oare?

LĂSAȚI UN MESAJ