Fără lilieci, castori şi stâlpi de curent, lotul 4 din Lugoj Deva merge spre finalizare-VIDEO

1796

Există şanse mari ca lotul 4 din autostrada Lugoj Deva să fie gata anul acesta. Deşi întârzierile au fost multe, apărând pe şantier peşteri cu lilieci, cimitire ilegale, familii de castori sau stâlpi ai Transelectrica, stadiul a depăşit 50% şi lucrurile merg bine.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şeful CNAIR, Ştefan Ioniţă şi antreprenorul general au vizitat şantierul, iar cuvintele au fost numai de laudă.

„Stadiul fizic actual este de 52% se lucrează, avem o mobilizare exemplară pe şantier, 520 de oameni şi peste 220 de utilaje. Facem tot posibilul, cu sprijinul CNAIR, să finalizăm anul acesta, până în decembrie. Conform informării evaluatorului de mediu care monitoritzează evoluţia castorilor, nu este nicio problemă”, a spus Daniel Tomozei, reprezentantul antreprenorului general.

Mai rămâne însă de rezolvat problema mutări peşterii şi a stâlpilor Transelectrica, operaţiuni care trebuie rezolvate cât de repede de CNAIR pentru ca şantierul să poată înainta.

„S-a identificat o nouă soluţie (n.r. pentru zona cu stâlpi) şi se va merge pe aliamentul vechi ca să deblocheze situaţia. Se vor construi şi noi stâlpi, dar terasamentul merge pe aliamentul vechi”, a mai adăugat constructorul.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este muţumit şi el de progresul celor de UMB.

„Pe lotul 3, aici am fost un pic nemulţumit de mobilizare, undeva 100 de utilaje şi 200 de oameni în comparaţie cu lotul 4 unde am găsit peste 500 de oameni care lucrează şi 250 de utilaje”, a declarat Cuc.

Lotul 4 are o lungime de 22,6 kilometri şi costul pentru construirea lui se ridică la 420 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.