Fântâna Prințului Eugeniu de Savoya și renumitul ștrand din Giarmata sunt acum doar o amintire-VIDEO

1144

Izvorul din Giarmata cunoscut sub denumirea de ”Fântâna Prințului Eugeniu de Savoya” a fost una dintre cele mai mari atracții turistice ale comunei. Acum, însă, izvorul este lăsat de izbeliște, în paragină. Au rămas doar zidurile de beton, crăpate, din care este construită fântâna. Locul unde s-a născut legenda pare părăsit și a rămas doar o amintire. La câțiva pași distanță se află și terenul unde odinioară sătenii din Giarmata se bucurau de timpul lor liber, în parc. Acum, însă, nu mai există nimic, nici aici. Iarba este crescută de aproape un metru, iar suprafața terenului este goală.

Legenda izvorului spune că mareșalul Eugeniu de Savoya, când a ajuns pe meleagurile mlăștinoase timișorene, a încercat să găsească apă bună de băut pentru el și soldații lui. La umbra unei sălcii, în comuna Giarmata, a înfipt sabia în trunchiul acesteia. Datorită loviturii puternice a început să țâșnească un fir de apă, devenind un izvor de legendă. Fântâna datează din anul 1717, când Eugeniu de Savoya cucerește Timișoara. Până să înceapă Al Doilea Război Mondial, în Giarmata au locuit doar cetățeni de etnie germană. După terminarea celui de al doilea Război Mondial, cetățenii germani rămași au continuat să păstreze tradițiile. Cântăreții germani se adunau, la sărbători și în timpul repetițiilor, la fântâna lui Eugeniu de Savoya.

Parcul și izvorul au fost unele dintre ”brand-uirile” comunei. Aici, șvabii care locuiau în Giarmata își organizau săbătoarea tradițională, chirvaiul, sau în limba germană, Kirchweih. Sărbătoarea se aseamănă cu hramul românesc. Primarul Virgil Bunescu vine cu mai multe detalii: ”Locul de agrement, cu o suprafață de 1,6 hectare, a devenit o groapă de gunoi. Sigur că am curățat această gropă de gunoi. Parțial am amenajat acest parc și urmează să îl aducem în starea finală. Între timp am descoperit că Primăria este proprietar și pe alte spații, învecinate parcului. Trebuie să legăm cele două spații, cel al parcului și izvorului pentru a face un loc de agrement mai mare. Unul care să fie destinat tuturor și să cuprindă un loc destinat sportului, pentru mișcare în aer liber. Parcul include un teren de minibaschet, o fântână arteziană, unde să aibă loc serbările copiilor mici. Un alt element, care pare fantezist, dar este realizabil, este vorba de un trenuleț, care să circule între cele două parcuri, pentru cei mici. Tot aici, am gândit noi, să construim un muzeu, care să reprezinte Casa Șvăbească de acum 200 de ani, cu lucrurile autentice care au mai rămas de la ei. Parcul poate fi realizat mult mai ușor decât ștrandul, deoarece nu vorbim de o sumă atât de mare. Aici vorbim de aproximativ 300.000 euro necesari pentru acest proiect. Sperăm ca la anul viitor să fie gata. Giarmata are nevoie de un centru de agrement”.

În urmă cu 16 ani, în Giarmata se afla cel mai renumit ștrand din Timiș. Timișorenii nu parcurgeau mai mult de 10 km, distanța față de oraș, pentru a petrece o zi întreagă la ștrand. În acești ani, precum parcul și izvorul, ștrandul a fost lăsat în paragină. Imaginea dezolantă în care se află acum cu greu mai poate fi recunoscută ca fiind ștrandul ce a fost odată. Bălăriile, iarba și boscheții înalți de aproape 2 metri au acoperit tot ștrandul. Pisicinele sunt acum înghițite de deșeuri și bălării, iar grupurile sanitare nici nu mai există. Gunoaiele menajere, scaieții și resturile aruncate au acoperit întreaga zonă. Zeci de metri destinați timpului liber sunt într-o stare deplorabilă de mai bine de 16 ani. Timișenii din această zonă nu mai au nici măcar un loc dedicat distracției. Totul pare a fi uitat și lăsat deoparte, devenind ruină. Același primar, Virgil Bunescu, vine cu o declarație și în ceea ce privește starea în care se află ștrandul: ”Ștrandul din Giarmata era recunoscut, înainte de Revoluție, de către timișoreni ca cel mai frumos ștrand. Practic din anul 2000 el nu mai există. Ca atare, acum ne-am gândit să îl reactivăm. Evident, că nu îl mai putem aduce la stadiul care a fost odată, pentru că e depășită situația. Astfel că ne-am gândit să facem un centru de recreere, care să cuprindă un ștrand, parc pentru copii și de agrement, loc de festivități și evenimente culturale, împreună cu baza sportivă. Totodată există și apă termală, la 900 de metri adâncime, dar trebuie investit. Proiectul există, precum și studiul de fezabilitate, iar acum suntem în faza de proiect tehnic. Valoarea estimată este destul de mare și ca atare, deocamdată, trebuie să vedem de unde vom atrage acești bani. Cert este că în următorii 2-3 ani, cu siguranță va funcționa acest ștrand. Pentru accesarea fondurilor europene, eligibilitatea este redusă. Nu am găsit un loc unde am putea să accesăm niște bani. O altă variantă ar fi GAL- grupul de acțiune locală, posibil să fie unul din furnizori sau prin proiect transfrontalier. Deocamdată sursele de finanțare transfrontaliere nu sunt active, iar din această cauză suntem încă în așteptare. Dacă nu găsim surse de finanțare vom merge pe varianta bugetului local, anual”.

loading...

2 COMENTARII

  1. Îmi aduc foarte bine aminte de anul în care a fost finalizată construcția ștrandului din Giarmata: 1970. Tatăl meu era unul din meseriașii satului care au jertfit mult din timpul lor liber pentru acest șantier. Și eu am lucrat în vacanța de vară câteva săptămâni acolo. Cetățenii comunei au contribuit la realizarea acestui proiect – considerat de mulți ca o simplă Spinnerei, cum spune neamțul, adică o gărgăunie – cu suma de 100.000 de lei, donați de cei care au crezut într-o reușită. Ideea se născuse în anul 1968 în colectivul de muncă al tâmplăriei din sat, condusă de maistrul Peter Oberle care scrie despre acei ani în cartea sa Erinnerungen (Amintiri).
    Anton Delagiarmata
    Ingolstadt, 20.10.2016

LĂSAȚI UN MESAJ