15.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Fântâna din Lugoj, luată de ape! Este posibil să ajungă în Serbia, cărată de râul Timiş

În valoare de 10.000 de lei, reparată de mai multe ori, fântâna lui Boldea a fost înghiţită de râul Timiş marţi seara, după ce apele repezi ale acestuia au smuls ancorele ce o ţineau în apropiere de Podul de Fier. Chiar dacă au primit nenumărate avertizăti hidrologice şi ştiau că Timişul va aduce ape la volume mari şi deşeuri care ar putea distruge fântâna, cei de la Meridian nu au intervenit la timp pentru a o înlătura din apă.

„Fântâna a fost luată de ape pentru că nu ne-am permis să o ancorăm cu cabluri foarte puternice, din cauză că exista riscul să se formeze un dop de vegetaţie. Cât timp apele vor rămâne la nivelul acesta, nu putem face nimic. Deja am trimis oameni să o caute, dar nu au găsit-o. Când va scădea apa, vom porni din nou căutările şi o vom găsi cel mai departe la Topolovăţu Mare, pentru că am înţeles că acolo există o stavilă şi sigur se va opri acolo”, a declarat Iosif Groza, directorul Meridian 22 SA.

În realitate, la Topolovăţu există o stavilă de mici dimensiuni, nu pe râul Timiş, ci la un canal secundar în care s-au şi colectat câteva PET-uri aduse de ape. Astfel, dacă nu va fi oprită la timp, fântâna ar putea fi mânată de ape până în Serbia.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că există posibilitatea ca România să fie sancţionată dacă pe teritoriul statului vecin vor ajunge cantităţi importante de sticle sau alte deşeuri.

Sursa: cetateanul.ro

Alte subiecte :

Citește și :