Familia Onete sau „cine are noroc, are!”

2878

Tată şi fiu, Florian şi Bogdan Onete sunt economişti de profesie. Şi norocoşi. Împreună sunt acţionari ai firmei Licev Grup SRL şi lichidatori judiciari. Adică Tribunalul Caraş-Severin le dă pe mână firme aflate în insolvenţă şi faliment pentru a le redresa sau pentru a mai recupera ce se poate din creanţe.

Florian Onete a fost şi consilier local şi trezorier al PSD Caraş-Severin iar fiul său şi partenerul din Licev Grup, Bogdan Onete, avea mai multe firme de consultanţă sau alte activităţi, printre care şi Invest-Rabo SRL, care are sediul în acelaşi apartament cu Licev Grup, potrivit ONRC. Scriem despre Florian Onete că a fost pentru că, din păcate, cu doar câtăva vreme în urmă acesta a trecut la cele veşince, lăsând în urma sa o serie de întrebări şi curiozităţi, ce nu au reuşit a fi lămurite nici măcar de către procurorii DIICOT.

Florian Onete in CL Resita

Tocmai în perioada când Florian Onete era consilier local, societatea de termoficare a Reşiţei, CET Energoterm, avea mari probleme de funcţionare, ajungând în insolvenţă, fără prea mare rezistenţă din partea Consiliului Local. Lichidatorul judiciar fusese numit nu fiul său, Bogdan Onete, ci deja cunoscutul şi cercetatul lichidator timişorean Ion Tudor, cercetat de către DIICOT pentru modul în care, împreună cu judecătorul Maldea şi cu un adevărat grup infracţional organizat, au devalizat mai multe societăţi comerciale din Reşiţa, inclusiv CET Energoterm. Dar firma lui Bogdan Onete, Invest-Rabo SRL, cel mai probabil cu complicitatea lui Tudor şi sub ochii Consiliului Local Reşiţa, intră în posesia unui punct termic, pe care îl dezafectează şi apoi închiriază, acolo apărând o pizzerie.

ion-tudor

Gurile rele spun că afacerea ar fi chiar a lui Onete, dar că ar fi băgat în faţă un bun prieten al său, Mircea Cristodulo, zis şi „Ţădulă”. De-aia nu este bine să te iei după gura lumii, pentru că, de fapt, afacerea, deşi controlată şi coordonată de „Ţădulă”, în acte este deţinută de către Maria Cristodulo, asta deşi Mircea are ceva societăţi comerciale pe numele său. Pizzeria Regina Margherita a ajuns să funcţioneze chiar în clădirea lui Bogdan Onete, însă informaţia nu pare să fi ajuns şi la procurorii DIICOT, care l-au cercetat pe Onete în dosarul Maldea-Tudor, însă pentru alte măgării.

Bogdan Onete suspect în dosar

Potrivit procurorilor DIICOT, odată cu descinderile la judecătorul Nicuşor Maldea şi la Tribunalul Caraş-Severin, percheziţii au fost şi la Bogdan Onete, acesta din urmă primind şi calitatea de suspect în dosar.

Prin ordonanța din data de 09 octombrie 2015 a fost începută urmărirea penală față de suspecții… ONETE BOGDAN pentru comiterea infracțiunilor constituire de grup infracțional organizat…, complicitate la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală…, complicitate la comiterea infracțiunii spălare de bani…, complicitate la comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă…, reținându-se că au aderat şi sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către inc. TUDOR I ION şi alţii cu scopul de a eluda plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului”, scriu procurorii DIICOT în rechizitoriu.

Cu privire la Bogdan Onete, s-a reținut că rolul acestuia a fost acela de a evalua bunuri prin intermediul societăților sale (SC INVEST RABO SRL și SC LICEV GRUP SRL), bunuri ce aparțineau societăților aflate în stare de insolvență administrate de Tudor și erau destinate vânzării la licitație de către societățile de lichidare controlate de membrii grupului infracțional organizat. O mare parte din bunurile evaluate prin intermediul celor două societăți specializate aparținând lui Bogdan Onete au ajuns în patrimoniul SC MASTER RECOVERY SRL.
Cercetările procurorilor au arătat că firma lui Onete, chiar Invest-Rabo SRL ar fi avut creanţe la CET Energoterm, în condiţiile în care tatăl Florian Onete era consilier local şi ar fi trebuit să declare în declaraţia de interese contractele fiului său cu CET, contracte de pe urma cărora ar fi rezultat aceste creanţe. Încă un aspect ce le-a scăpat procuroriilor DIICOT, care au reţinut doar că „prin contractul de cesiune de creanțe nr. 1/09.03.2010 SC EURO ARH SRL în calitate de cesionar, a procedat la preluarea creanței deținute de către SC INVEST-RABO SRL Reșița (ONETE BOGDAN), iar prin contractul de cesiune de creanțe nr. 4207/07.04.2010 SC CRISTINVEST SRL Timișoara, județul Timiș, în calitate de cesionar, a preluat creanța în valoare de 144.650 lei de la SC EUROARH SRL Timișoara”.

onete-1

Prin sentința comercială nr. 846/JS din 14.10.2010 a Tribunalului Caraș-Severin, firma SC CET ENERGOTERM RESITA SA Reșița a fost declarată în insolvenţă, ca urmare a cererilor formulate de SC Complex Energetic Rovinari SA – pentru o creanță neîncasată de 284.964,14 lei și de către SC Cristinvest SRL pentru o creanță de 144.650 lei. Deşi consideră extrem de suspectă tranzacţia şi chiar îl declară suspect pe Bogdan Onete (nu şi pe tatăl său, deşi ambii erau acţionari la Licev Grup!), ca parte a grupului infracţional organizat, concluzia trasă în urma administrării probelor este dezarmantă!

„Probele administrate în cauză nu au relevat în mod cert vinovăția suspectului Onete Bogdan, fiind stabilit doar faptul că acesta, în calitate de evaluator, a procedat la evaluarea unor bunuri care ulterior au fost valorificate la licitație de către firmele de practicieni în insolvență, fără a se putea stabili fără echivoc existența unei înțelegeri frauduloase între suspect și inculpații cercetați în prezenta cauză. Față de acestea, urmează a se dispune în temeiul art. 16 lit. b C. proc. pen. o soluție de clasare față de suspectul Onete Bogdan”, a decis procurorul DIICOT.

Dar nici o vorbă despre pizzeria cu nume de regină şi cum a ajuns aceasta la Onete.

Complexul turistic Apollodor din Crivaia

Dar ce a fost, a fost! Nu mai putem schimba, putem, însă, adăuga alte întrebări care apar pe parcurs. O importantă firmă de construcţii, aparţinând oamenilor de afaceri Maria şi Valentin Coşeru a intrat în insolvenţă şi apoi faliment, fiind numit lichidator Bogdan Onete, prin Licev Grup.

pizzerie 2Firma avea mai multe sedii de producţie dar şi o bază de agrement (542 mp) cu piscină (57 mp) în staţiunea Crivaia care, potrivit unui Proces-Verbal din 16. 09. 2016 depus la dosarul 2062/115/2009, a fost evaluată la 101.000 euro + TVA. Dar lichidatorul, deşi pune mai multe anunuţuri de vânzare (http://licevgrup.ro/licitatii/), pleacă chiar de la prima strigare cu jumătate din preţ, 50.500 de euro pentru această pensiune turistică şi, după câteva încercări, ajunge să fie cumpărată de Mircea Cristodulo şi Dorin Olteanu cu 50.000 de euro.

Exact! Acelaşi cu pizzeria în clădirea lui Bogdan Onete! Gura lumii face chiar legături serioase între „Ţădulă” şi Onete, despre primul spunând că ar fi doar un paravan pentru afacerile celui din urmă şi că, de fapt, Onete şi-ar fi vândut pensiunea lui însuşi. Cu atât mai mult cu cât în acelaşi an, 2016, acesta ar fi vândut mai multe terenuri deţinute în comuna Ramna.

Nouă nu prea ne pasă de ceea ce spune gura lumii, dar am vrea să vedem ce spun procurorii (şi) despre această tranzacţie…

8 COMENTARII

  1. Acest ,,Tadula” Mircea Cristodulo nu este unul si același cu traficantul de droguri dintr-un dosar de trafic internațional de stupefiante de mare risc prin anii 90, care a facut pârnaie la Arad? Si încă nu s-a potolit cu ,,marfa”…

  2. Tadula, hai ba ca te-așteptam înapoi la ,,birou” da’ sa nu mai torni ca data trecută ca te facem iar fetița. Semnează Sifonarii de serviciu

  3. Nu ajungi usor sef de filiala UNPIR, tre sa cotizezi si de unde sa obtii finante daca nu din dosarele smenuite pe laba cu judecatorii

  4. Omul are mai multe dosare facute pe naspa si multe evaluari de rahat ca e specialist si in astea, oare de acolo nu a picat nimica, cred ca a curs ca altfel de unde tata spatii comerciale masini de lux si motociclete bengoase, dar la noi se poate, aloooo DIICOT si la Prescom a fost meseriasul!

  5. Poate dezvolta turismul in zona si face o pensiune de nota 10 cu circuit inchis pentru motociclisti, sac sac, iar masa o asigura la MARGHERITA, ca pe unde se incalzea apa odata acu se incalzeste pizza. Cica si Maldea are un punct termic, sa fie vreo legatura, nu cred, poate il foloseste cand intra la racoare 🙂

  6. Dar domnii magistrati de la Tribunalul care-i dau cauze nu primesc nimic in schimb, eu am auzit altceva ca desemnarea aleatorie se face preferential, stie George de la registratura ce vorbesc. Cica o parte primesc judecatorii la numire si alta ca sa aprobe porcariile.

  7. a fost pe mana cu TUDOR ION si cu MALDEA dar i-a dat un pic in gat si a scapat basma curata, se poarta denuntul, mai urmeaza si alti nenorociti spagari de la Tribunalul Caras, oare DETESAN, ROIESCU dorm noaptea????

  8. Am auzit ca-l curata de pacate si-l face cu bani pe celebrul falcao (ai putea crede ca e fotbalist dar nu e decat prieten cu Camacio si amandoi sunt bocseni) cu care e pe mana si ii lichideaza firma, alt pierde vara ca si Tadula. Oare DIICOT si DNA dorm?

Dă-i un răspuns lui M. Ionescu Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.