Falcă dă de pământ cu Grindeanu!

888

Rivalitatea dintre Timişoara şi Arad este binecunoscută. Diverse subiecte incită tabere diferite din cele două municipii, care de altfel reprezintă motorul economic a regiunii de Vest, aşa cum am arătat de nenumărate ori.

De la subiectul legat de revendicarea elicopterului SMURD, în care s-au contrazis şefii celor două administraţii judeţene, s-a aşternut liniştea, poate din cauza campaniei electorale pentru alegerile locale. Vin alte alegeri, în toamnă, şi spiritele între Arad şi Timişoara încep să se „încingă” din nou. Totul din cauza Conferinţei „Dezvoltare metropolitană comună Arad-Timişoara” desfăşurată zilele trecute şi organizată de Universitatea de Vest.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, nemulţumit probabil că nu a fost implicat, atacă implicarea societăţii civile în manifestarea de la UVT, un atac direct de altfel şi la adresa conducerii universităţii timişorene. Ce-i drept, chiar dacă organizarea manifestării a demarat cu multe luni în urmă, se ştie că rectorul UVT va candida pentru Parlament pe listele PNL. Întâmplător, primarii celor două municipii reşedinţă de judeţ sunt liberali.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, reacţionează la declaraţiile lui Grindeanu şi îi răspunde în termeni duri aşa cum subliniază şi colegii de la „arad-online”: „Acest atac îmi confirmă faptul că domnul Grindeanu încă nu se gândeşte la cetăţeni. La Arad ne-am convins de mult de rea-voinţa şi de iresponsabilitatea reprezentanţilor locali ai PSD, acum însă preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, domnul Grindeanu, arată întregii regiuni de Vest şi chiar întregii ţări că partidul acesta efectiv nu face altceva decât să se opună prin orice mijloace la orice proiect de dezvoltare. Situaţia devine gravă, pentru că noi chiar muncim serios de ani de zile, cu profesionişti şi cu oameni cu viziune, pentru a construi un viitor competitiv şi prosperitate pentru întrega noastră regiune. Alături de municipalitățile din Arad şi Timișoara, administraţiile celor două judeţe au un rol important în dezvoltarea regională. Sper ca domnul Grindeanu să nu mai aibă asemenea atitudini la viitoarele întâlniri legate de proiectele comune”, a spus Falcă.

Sursa: aradon.ro

2 COMENTARII

    • beeyyy paris, ultima „strigare” a ta au aplicat-o nazistii cu peste 2 milioane de oameni… „democratule” si iubitorule de PNL ce esti tu. Daca intr-o zi iti da Domnul un necaz s-ar putea sa fie de fapt o lectie la felul in care gandesti…sau esti in stare sa-L trimiti si pe EL la „sapun”.

LĂSAȚI UN MESAJ