Falcă a rămas cu refugiații, Robu cu … mitingul!

140
Adrian Marcu
Adrian Marcu

Cum s-ar spune, simplificând, fiecare are ce merită, după posibilități, după tăria de caracter și după puterea, simbolică sau mai degrabă reală pe care și-a construit-o în rocambolescul edificiu politic autohton.

Așa încât, dacă primarului Aradului, Gheorghe Falcă, îi rămân aproape de suflet cei 15 000 de refugiați din Africa de Nord și din țările arabe, pe care era și, probabil, încă, mai este dispus să-i găzduiască în frumosul oraș de pe Mureș, lui Nicolae Robu îi rămâne la îndemână …mitingul!

Daca dl Falcă promitea să săvârșească „miracolul” de bun samaritean cu refugiații, tocmai în dosarul candidaturii Aradului la capitala europeană a culturii, dosar soldat cu un eșec pentru visul ce-l nutrea, dl Robu, în schimb, are toate „șansele” din lume să se vadă conducătorul năvalnic al mitingului cu care tot amenință Bucureștiul, de vreun un an încoace.

Pentru că, iată, dacă până ieri-alaltăieri mai avea de de doi bani speranță ca măcar tehnocrații să-l sprijine, pentru care PNL-ul s-a făcut preș, la propriu, să-i pună la guvernare, în urma ordinului venit de la Cotroceni, de acum a aflat și primarul Timișoarei că în locul centurii de sud s-ar putea alege cu o… centură de siguranță, că tot vin alegerile locale.

Cât despre alte bazaconii, cum ar finanțarea stadionului, sălii polivalente sau a spitalului de copii, ele vor rămâne biete snoave, scrise nici măcar în grai bănățean de un Victor Vlad Delamarina, de pildă, ci, de, vai nouă, un Petre Ispirescu altoit cu un pic de Vasile Dâncu ( povestaș înnăscut pe la toate televiziunile), Tobă ( atunci când nu se ocupă cu plagiatul) și incertul (ca premier!) domn Cioloș, la un loc. Altminteri, ca un lider cu vocație plenară, primarul Robu are, nu-i așa, visul de conducator de „oști” la butonieră !

Cu un așa spectacol asigurat, nu ne rămâne decât sa ne așezăm în fotolii, poate chiar în frumoasa Piață a Libertății, și să așteptăm, cu sufletul la gură, desfășurarea de trupe, promisă de dl primar!

Pesemne că, doar atâta ne-a mai rămas de făcut în relația duioasă, până la contopirea într-un soi de iubire incestuoasă, cu ” fratele” mai mare de la București!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.